Creșterile anunțate pentru 2011 oscilează între 40 și 60%, iar estimările pentru evoluția acestui sector variază între “o ușoară revenire” și “anul acesta va fi cel mai bun din istoria noastră”.

Cu toate acestea, marile proiecte de infrastructură se mișcă foarte greu, iar banii care vin de la Uniunea Europeană pentru dezvoltare și competitivitate ajung în parte pe mâna unor constructori care nu au o direcție foarte clară pentru echipamentele cumpărate.

“Giganții” de pe listele de vânzare ale marilor distribuitori rămân în continuare fără amatori, în absența unor proiecte majore, nevoile pe acest segment fiind acoperite când este cazul de companiile care se ocupă de închirieri.

Afacerile primelor cinci companii de profil din România au spart în anul 2008 pragul de 1 miliard de lei (275 milioane de euro), însă în anul următor au plonjat cu 70%. Ultimii doi ani au produs modificări atât în privința utilajelor folosite, cât și a comportamentului clienților. Dacă în 2008 lista de cumpărături a constructorilor era dictată de proiectele rezidențiale și de birouri care încă mai păstrau inerția boom-ului imobiliar, în 2011 atenția clienților s-a mutat pe utilaje folosite în proiecte de infrastructură. În privința echipamentelor, dealerii mari din piață par să cadă de acord că tendința este spre tehnologii mai sofisticate, care permit o administrare mai ieftină în timp.

“Criza ne-a învățat să folosim utilaje mai performante”, spune Constantin Marcu, directorul general al distribuitorului Marcom, unul dintre cei mai mari jucători pe segmentul vânzărilor de utilaje de construcții din România. Proprietarul afacerii începute în 1992 , spune că a reușit să încheie anul 2010 cu o cifră de afaceri apropiată de nivelul de 100 de milioane de lei din 2009, “în ușoară scădere”, însă pentru 2011 perspectivele sunt optimiste.

“Clienții sunt mult mai atenți acum să cumpere calitate, comparativ cu doi ani în urmă. E drept că și calitatea aceasta are un preț poate puțin mai mare decât media pieței, însă diferența este de sub 10% și este recuperată în primii ani sau uneori chiar în primele luni de funcționare a echipamentelor”, afirmă Marcu.

El spune că piața tinde spre o așa-zisă “maturizare”. Dacă în 2008 buldoexcavatorul era utilajul vedetă, cu aproximativ 65% din vânzări, acum ponderea sa a coborât sub 50%. “Se observă o ușoară preferință a constructorilor pentru utilaje specializate, mai mari și mai performante, cu costuri de întreținere mai mici”, spune Constantin Marcu.

Piața își revine astfel ajutată și de o ușoară creștere a prețului de vânzare, dar și pe fondul unor volume mai ridicate. În primele patru luni ale anului, Marcom a vândut 55 de utilaje, în creștere cu 40% față de perioada similară a anului trecut, iar avansul s-ar putea majora pe parcursul anului. Creșterea este impulsionată de accesarea la scară mai largă a fondurilor europene. “Dacă în 2008, cel mai bun an pentru Marcom, una dintre cele mai importante surse de creștere a fost construcția de clădiri, în 2011 piața se bazează pe proiectele de infrastructură finanțate cu fonduri europene”, susține reprezentantul Marcom.


De unde vin banii.
Finanțările prin leasing sau credit bancar rămân în continuare o componentă importantă din piață, dar în ultimele luni fondurile europene au căpătat o cotă din ce în ce mai mare. Valoarea fondurilor disponibile de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea și creșterea competitivității în ultimii trei ani este de ordinul sutelor de milioane de euro, distribuite în programe axate fie pe mediul rural, fie pe agricultură, fie efectiv pentru achiziția de utilaje de construcții.

Din acești bani, proiecte care cumulează aproximativ 100 mil. euro așteaptă undă verde pentru achi­ziția de utilaje de construcții, conform estimărilor ACRAFE – Asociația Consultanților din România pen­tru Accesarea Fondurilor Europene, o organizație care numără 50 de companii de profil.

Programele au fost disponibile încă din 2007, însă elaborarea procedurilor de atribuire a fost greoaie. “În 2007 rumegam mereu alte informații. În 2008 am făcut primele proiecte, iar în 2009 am avut primele aprobări, însă a venit criza și cei care le-au inițiat s-au retras”, spune Ozana Giușcă, de la Bridge Europe Consulting, o firmă de consultanță în atragerea de fonduri europene.

Problema era că proiectele de atragere de fonduri erau făcute pe niște proiecții de dinainte de criză, cu cifre care nu aveau nicio șansă de îndeplinire pe timp de recesiune, explică Giușcă. “2009 a fost un an groaznic pentru noi. A fost anul în care au murit mare parte a firmelor de consultanță. Oamenii negociau, semnau contracte, dar când trebuia să plătească avansul se retrăgeau”, afirmă consultantul.

2011 pare să fie însă anul “entuziaștilor” în proiecte europene, domeniu în care chiar și compania Ozanei Giușcă a atras fonduri nerambursabile de 100% pentru achiziția unui excavator amfibie folosit la curățarea iazurilor.

Banii europeni “așteaptă” între șase luni și doi ani de la depunerea proiectelor până să ajungă pe facturile dealerilor de utilaje. Suma de 100 de milioane de euro estimată de ACRAFE pentru achiziția de utilaje de construcții se împarte în proiecte cu finanțare nerambursabilă între 70% și 100%, însă finanțarea pe fiecare proiect se învârte în jurul pragului de 200.000 de euro, nivel despre care unii dealeri spun că este prea mic pentru tranzacții “mature” și pentru a asigura o creștere sustenabilă a pieței.

“În 2008 oamenii veneau la mine și îmi spuneau exact de ce utilaj au nevoie pentru lucrările lor. Acum, îmi spun că au fonduri europene și vor și ei niște utilaje, dar nu sunt foarte siguri ce vor”, spune Constantin Mincu, directorul firmei Case Utilaje, un jucător de talie medie de pe piață, care țintește afaceri de 12 milioane de euro anul acesta, în creștere cu 50%. “Oamenii preferă să cumpere cu 200-250.000 de euro mai multe utilaje mici decât unul de o capacitate mai mare”, afirmă omul de afaceri, care susține că 80% din utilajele pe care le-a vândut anul acesta sunt finanțate cu fonduri europene.

În privința sectorului de activitate în care sunt folosite, Mincu remarcă o orientare mai mare spre echipamentele terasiere și cele de săpat în cariere. “Companiile speră că se va da drumul la marile proiecte de infrastructură, precum construcția de autostrăzi și modernizarea căilor ferate. Pentru ambele direcții este nevoie de terasare și de foarte multă piatră”, spune omul de afaceri.

Tot o schimbare de trend remarcă și Liebherr, unul din cei mai mari furnizori de macarale din România, care estimează afaceri în creștere cu 60% anul acesta, de la nivelul de 14 milioane de euro înregistrat anul trecut. Ponderea macaralelor turn și a automacaralelor a scăzut de la 32% în 2008 la 16% în prezent în totalul utilajelor vândute de companie, spune Cristian Ionescu, directorul de vânzări al Liebherr. Au crescut însă buldozerele, excavatoarele pe șenile și echipamentele de încărcare frontală.


Închirierile nu rentează.
În ceea ce privește serviciile de închirieri de echipamente, cei mai mulți jucători par hotărâți că este un domeniu care nu merită să ocupe foarte mult din afaceri, din cauza riscului de infracționalitate.

La compania lui Constantin Mincu, serviciul de închirieri ocupă 2% din flotă, Marcom nici nu a dezvoltat un serviciu de acest gen pentru că “legislația în vigoare nu vine în sprijinul acestui segment de piață”, iar Liebherr România obține doar 10% din cifra de afaceri totală pe acest segment, dar contractele sunt semnate în general cu parteneri tradiționali ai companiei.

Firmele de închirieri spun însă că această situație este doar o etapă în procesul de maturizare a pieței locale, trendul din Occident fiind spre o proporție majoritară a echipamentelor de închiriat.

“Luna martie 2011 a fost cea mai bună pentru noi, iar anul acesta ar putea deveni cel mai bun din punctul de vedere al cifrei de afaceri”, spune Ștefan Ponea, managing partner la Industrial Acces, o firmă de închiriere de nacele și platforme de lucru la înălțime, cu afaceri de 20 mil. lei (4,7 mil. euro) în 2009, conform celor mai recente date disponibile. Un procent de 95% din afacerile firmei vin din închirierea de utilaje, iar Ponea afirmă că în primele cinci luni ale anului a înregistrat o creștere de 80% a cifrei de afaceri totale, din care a scos un profit de 600.000 de euro.

“Situația este mult mai bună acum față de ce am traversat în criză. Începând cu octombrie 2008 ni se întâmpla să mergem cu echipamentul pe șantierul clientului pregătiți să îl instalăm doar ca să aflăm că lucrările au fost oprite. Proiecțiile trimestriale le făceam lunar pentru că datele din piață se schimbau foarte des. În prezent putem să ne facem situații pe șase luni înainte”, afirmă managerul.

“Am fugit de constructori în ultimii doi ani”, spune Ponea, când explică modul prin care a reușit să se mențină pe o creștere de 14% în 2009, când piața a scăzut cu 45%. În schimb direcțiile urmărite s-au mutat de la închirerea utilajelor pentru companiile care construiau spații de retail și logistice la proiecte mai mari, edilitare. Atfel, proiecte precum Pasajul Basarab, Stadionul Național din București sau stadionul Cluj Arena au găsit întrebuințare și pentru utilaje mai scumpe, cum sunt zece nacele cu înălțime de 43 de metri, care costă aproximativ 200.000 de euro fiecare.

Riscul de care fug cei mai mulți jucători când se gândesc la închiriere și-a pus totuși amprenta și pe situația contabilă din firma lui Ponea, la sfârșitul anului 2010 fiind înregistrate litigii de recuperat de 413.000 de euro, cu “șanse minime de recuperare”.

Cu toate acestea, la felul cum a început anul, lucrurile par să se miște în direcția cea bună și pentru jucătorii de pe această piață.