Doar la finalul lunii trecute Computer Generated Solutions Europe, divizia locală de servicii IT a americanilor de la CGS, care are în prezent 40 de angajați în România, a deschis un centru de dezvoltare de software la Sibiu, unde vor lucra 100 de oameni.

“Regiunea Sibiu – Brașov a oferit, în mod tradițional, foarte mulți programatori pe piața muncii. Situația din această zonă a devenit la fel cum era cea din Timișoara în urmă cu 10 ani și care acum a «secat», în sensul că cererea de specialiști IT este mai mare decât oferta.

Următoarea destinație a investițiilor IT a fost Iașiul, dar și el începe să «sece» și Craiova, care a angajat mai mult dezvoltatori de jocuri. Noile ținte sunt Brașov și Sibiu și, probabil, urmează Clujul și Târgu Mureș”, spune Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, care este membru și fost președinte al Comisiei IT&C din Camera Deputaților.

În orașul Sibiu locuiește o populație de 137.000 de persoane, potrivit datelor provizorii ale recensământului de anul trecut, numărul de locuitori fiind în scădere cu 11,3% față de 2006. Cu toate acestea, regiunea nu duce lipsă de forță de muncă bine calificată, având în vedere că în cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu învață în prezent aproximativ 25.000 de studenți, aproape cât are și Academia de Studii Economice din București.

Printre angajatorii din ultimii ani în regiune se află furnizorul de soluții software integrate de gestiune ERP (Enterprise Resource Planning) EBS, care are o filială în Sibiu specializată pe tehnologiile Java, .NET, ABAP și sprijină activitatea companiei în special pe piața externă.

De asemenea, numărul de angajați ai grupului Pentalog a depășit anul trecut 670 de persoane, cu filiale în Brașov, după care au urmat birouri în București, Iași și Sibiu, iar mai recent în Cluj-Napoca.

Rata șomajului din Sibiu a ajuns la 4,39% la finalul lunii februarie, cu aproape un punct procentual mai scăzută față de media la nivel național, numărul total de șomeri fiind de 8.200 de persoane.

Și furnizorul de servicii externalizate de tip call center Computer Generated Solutions (CGS) și-a extins anul trecut activitatea din România prin deschiderea unui centru în Sibiu în iunie, unde are deja birou, care va avea 300 de angajați.

“Interesul investitorilor străini din IT în zona Sibiului nu este o noutate, de prin 2007 încoace multe com panii au început să își externalizeze ope rațiunile în România, pentru că aici costul forței de muncă este mult mai redus”, a spus Marian Bejinariu, managerul firmei de recrutare Job Connect din Sibiu.

Un proaspăt absolvent de facultate, care nu are deloc experiență, se angajează pe un salariu de aproape 700 de euro brut în Sibiu, Brașov, Timișoara sau Cluj, potrivit studiului salarial și de beneficii AIMS Salary Map IT. Salarii mai mari au angajații care ocupă funcția de software architect, cu o experiență de cel puțin cinci ani în dezvoltare software și care au foarte bune competențe de programare, care câștigă peste 2.600 euro brut/lună.

“Forța de muncă bine calificată, lobby-ul făcut de autoritățile locale, atât în țară, cât și în străinătate pentru atragerea investitorilor străini i-au determinat pe aceștia să vină în Sibiu. Îi sprijinim pentru obținerea avizelor și îi ajutăm să treacă mai ușor peste obstacolele administrative, le punem la dispoziție spații pe care să-și construiască fabrici sau clădiri de birouri”, a spus Mirela Grigore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Sibiul a fost în 2007 capitală culturală europeană și este în prezent unul dintre cele mai apreciate orașe turistice din țară.

Însă IT-ul nu este singurul domeniu care a atras investiții străine în zonă. La începutul acestui an, grupul spaniol Inditex a investit circa 2,5 mil. euro în deschiderea unui magazin Zara într-o clădire istorică din centrul orașului Sibiu.