Combinatul Sidex Galați, unul dintre giganții eco­no­miei românești, era văzut în 2000 ca o gaură neagră a economiei din cauza pier­de­rilor masive pe care le raporta și da­toriilor la stat pe care le acumulase după revoluție.

Compania încheia contracte păgu­boase cu sute de case de comerț care-i vindeau mai departe produsele pe piața internă și externă. Combinatul înregistra la finele anului 2000 pierderi de 360 de mi­lioane de dolari la o cifră de afaceri de 800 de milioane de dolari. Totodată, Sidex acumulase până la aceeași dată datorii ce se cifrau la 1,44 miliarde de dolari.

Din această cauză, statul era preocupat să scoată cât mai repede la privatizare compania, mai ales că la Sidex lucrau la acea dată nu mai puțin de 27.000 de oameni.

În mai 2001, Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) a primit o singură ofertă pentru privatizarea combinatului de la Galați, din partea LNM Holdings, parte a grupului Mittal Steel, pe atunci  concurent direct al Arcelor, cele două companii fuzionând mai târziu. Astfel, LNM Holdings a preluat 91,6% din acțiunile Sidex Galați de la APAPS în schimbul sumei de 70 milioane de dolari.

Primele zile de muncă pentru indieni la Sidex le-au produs șocuri, în condițiile în care compania mai dispunea de lichidități de 300 de dolari și peste 800 de furnizori stăteau la coadă pentru a-și recupera banii. De asemenea, compania făcea afaceri numai în sistem barter, din cauza lipsei de lichidități.

Restructurarea care a urmat nu a fost una ușoară din cauza supradimensionării forței de muncă, aceasta reducându-se până în prezent aproape la un sfert față de finele anului 2000, respectiv 7.400 de salariați.

Combinatul a reușit să treacă pe profit în 2003, la doi ani de la pri­vatizare, când a con­sem­nat un profit peste 100 mi­lioane de do­lari. În primii trei ani după pri­vatizare, pro­ductivitatea combinatului a crescut de la 125 de tone de oțel pe angajat la 300 de tone, pe fondul re­ducerii numă­ru­lui de anga­jați, dar și al creșterii producției, care a urcat la 4,4 milioane de tone de oțel lichid în 2007, iar profitul combinatului a atins în 2008 un nivel de 136 mil. euro, cel mai mare din istoria societății.

Criza a dat însă peste cap planurile indienilor, astfel că au închis mai bine de jumătate din capacitățile de producție și au suferit pierderi an de an în perioada 2008 – 2013, care s-au ridicat la mai multe sute de milioane de euro.

În cel mai greu an, 2009, combinatul a suferit cea mai mare pierdere din Ro­mânia, de 335 milioane de euro. Pro­ducția combinatului a coborât în ultimii ani la circa 1,7 milioane de tone de oțel lichid, iar pierderile s-au redus anul trecut la 52 mil. euro în urma restructurărilor de personal și a închiderilor de capacități excedentare.

Titlurile edițiilor din 2001:
Sidex are de ales dintr-o singură ofertă. Dispută la Ardaf în privința cotării la bursă. Ericsson, Alcatel și Philips nu mai fac telefoane la Timișoara. Pe cauciucurile Tofan scrie de astăzi Michelin. Raiffeisenbank a depus oferta pentru Banca Agricolă. Kraft Foods soarbe Nova Brasilia dintr-o înghițitură. Oresa Ventures are 75 mil. euro pentru Europa de Est. Supele Knorr au intrat în oala Unilever. BTR își vinde casa. Grupul Rewe aduce XXL Mega Discount în România. NATO își trimite cercetașii. Mașina de import se pedepsește mai blând. SIF Muntenia întârzie vânzarea Băncii Agricole. BCR intră singură în arena asigurărilor. Iarna, berea se cumpără cu tot cu fabrică. FMI lasă guvernul să-și discute bugetul. Războiul telefoanelor s-a mutat în stradă. GED Capital vrea să strângă 8 mil. euro pentru IT. Indienii și-au cumpărat grijile noastre. Francezii de la Pechiney cer să preia conducerea Alro. Automobile Dacia se îngroapă în pierderi. FMI se uită urât la salariile bugetarilor. Viitorul sună bine sau viitorul e Orange? Medsana caută la Bursă bani de spital. Steagul turcesc rămâne înfipt pe BTR. Bugetul rectificat merge pe o inflație de 29%. RomTelecom se lansează în turism. Cu un ochi la euro, cu altul la dolar, cu amândoi la un coș euro/dolar? BERD vine cu 6 mil. dolari la Banca Transilvania. Președintele CEC și-a dat demisia. Antibiotice: curtată de indieni, germani și elvețieni.

Unde suntem după 15 ani