SIF Moldova nu se va alatura celorlalte societati de investitii financiare (SIF) care au convocat o Adunare Generala Extraordinara (AGEA) pentru a propune majorarea capitalului social prin acordarea de actiuni gratuite, deoarece, spune conducerea societatii, dispersia mare a actionariatului ar face imposibila intrunirea cvorumului necesar validarii in mod legal a hotararilor.
Societatea precizase, intr-un comunicat transmis la Bursa, ca analizeaza de la jumatatea anului trecut posibilitatea de a majora capitalul, inclusiv prin intermediul aportului in numerar. Oficialii SIF Moldova au adaugat ca vor urmari in continuare evolutia concentrarilor in actionariat si cand vor exista indicii asupra posibilitatii intrunirii cvorumului, consiliul de administratie va relua in analiza majorarea capitalului social.
Pana in prezent, SIF Banat – Crisana si Transilvania au propus actionarilor majorarea capitalului social prin incorporarea rezervelor constituite din profitul pe anul trecut. Din cauza dispersiei extrem de mari a actionariatului SIF, intentiile de majorare a capitalului au sanse mici de realizare. Oficialii SIF Oltenia spun ca nici aceasta societate nu are intentia de a propune majorarea capitalului social.
“Niciun actionar al SIF Oltenia nu si-a exprimat intentia in a cere majorarea capitalului prin incorporarea rezervelor din profit. Acum, chiar daca si-ar exprima o astfel de intentie, iar consiliul de administratie ar analiza aceasta chestiune, ar fi tardiv intrucat inainte de AGA perioada de publicitate pentru punctele aflate pe ordinea de zi trebuie sa fie de minimum 25 de zile”, a precizat Florin Buzatu, director in cadrul SIF Oltenia. “Pana in prezent, in consiliul de administratie nu s-a discutat despre o eventuala majorare a capitalului social”, a mai spus Buzatu. SIF-urile au convocat AGA spre finele lunii. Reprezentantii SIF Moldova nu au fost disponibili ieri pentru a oferi comentarii.