“Ne interesează în exclusivitate companii listate cu potențial
de creștere pe termen mediu, de 2-3 ani, în domeniile petrolier,
petrochimie, resurse energetice, medicamente și industria
alimentară”, a precizat Mihai Fercală, președintele SIF
Transilvania (SIF3).
Sectoarele petrolier și energetic lipsesc aprope cu desăvârșire din
portofoliul societății de investiții financiare, cele mai mari
ponderi în totalul activelor fiind deținut de cel financiar-bancar,
cu 53,5% din valoarea activelor de la finele anului 2010, urmat de
cel de turism cu 23,2% și industrie, cu 10,4% din active.
SIF Transilvania s-a încărcat anul trecut cu 0,36% din acțiunile
Fondul Proprietatea, care are în portofoliu companii cu
preponderență din sectorul energetic. SIF Transilvania a mai
cumpărat în 2010 o participație de 1,4% din acțiunile Prospecțiuni
București (PRSN), companie care oferă servicii în domeniul
petrolului și gazelor, precum și un pachet de 2,85% din operatorul
bursier Sibex Sibiu (SBX).
Valoarea pachetelor deținute de SIF în domeniul turismului a scăzut
anul trecut cu 13,7%, la 326,7 mil. lei (77 mil. euro).
“Sunt sceptic că se va relansa turismul anul acesta. Companiile
balneare merg încă bine și fac profituri destul de bune, dar în
rest sectorul de turism suferă din cauza reducerii cererii. Pentru
a face față acestor condiții ne-am revizuit tarifele și am încercat
să reconsiderăm serviciile pe care le oferim, adică să ne adaptăm
la piață”, a declarat Fercală.
SIF3 își bazează jumătate din profitul bugetat pe creanțe
expirate
SIF Transilvania și-a bugetat pentru acest an un profit net de 68
mil. lei, cu 23% peste cel bugetat în 2010 și aproape de cel
obținut anul trecut, care s-a cifrat la 66,9 mil. lei.
O contribuție importantă la creșterea profitului SIF Transilvania
ar urma să o aibă în 2011 trecerea termenului de prescripție pentru
creanțe în valoare de 35 mil. lei pe care societatea le datora și
care au rămas neîncasate, precum dividendele istorice rămase
neîncasate de acționari, în special cuponari.
“Parțial sunt și dividende neîncasate din anii anteriori, dar în
general sunt diferite creanțe neîncasate cu care nu pot să stau la
infinit”, a precizat Fercală.
SIF Transilvania se așteaptă să încaseze 30 mil. lei în trimestrul
al doilea din “expirarea” acestor creanțe și 5 mil. lei în
ultimele luni ale anului.
Conducerea companiei vrea să reducă în acest an cheltuielile
salariale cu 20%, la un nivel de 15,8 mil. lei, respectiv o
economie de 4 mil. lei, pe care conducerea SIF3 spune că se va face
pe cale naturală prin plecări voluntare și ieșiri la pensie în
condițiile unei mai bune organizări a activității.
Vrea să vândă participații de 97 mil. lei din
portofoliu
Conducerea societății speră că în acest an va reuși să vândă
pachete de acțiuni la companiile nelistate din portofoliu în
valoare de 97 mil. lei, cu 32% mai mult decât cele cedate în
2010.
“Vânzările de acțiuni din portofoliu vor viza în acest an în primul
rând companiile nelistate, încercăm să reducem în continuare
ponderea acestor companii în totalul portofoliului. Nu avem de ce
să luăm în calcul participația la BCR pentru că o să se listeze și
nici cea la BRD pentru că este o deținere eficientă indiferent de
rezultatele din sectorul financiar-bancar”, spune Mihai
Fercală.
Deși SIF-urile își doresc să restructureze portofoliul de active
prin renunțarea la societățile nelistate, aproape toate vânzările
de acțiuni ale SIF Transilvania de anul trecut, în valoare cumulată
de 73 mil. lei, au fost reprezentate de acțiuni lichide listate pe
Bursă.
SIF Transilvania a vândut în 2010 acțiuni BRD Societe-Generale
(BRD) în valoare de 60,7 mil. lei, Erste Bank (EBS) de 5,3 mil.
lei, precum și titluri Transgaz Mediaș (TGN) și Biofarm București
(BIO) în valoare de 3 mil. lei și respectiv 2,5 mil. lei.
O altă metodă de creștere a ponderii acțiunilor listate în
portofoliu este listarea unora dintre companiile la care SIF are
pachete de control, în ultimii ani conducerea manifestându-și
intenția în acest sens. Printre companiile vizate în trecut se
număra Aro Palace și Transilvania Leasing.
“Listările le-am reluat în analiză și anul acesta probabil că vom
avea două sau trei listări. Este nevoie de reactualizarea
documentației de listare pentru că s-au schimbat condițiile în urma
crizei. Nu știu dacă va fi un an mai bun pentru listări în 2011, eu
sper să nu fie unul mai slab”, a conchis Fercală.
Burse - Fonduri mutuale
SIF Transilvania se uită spre petrol și energie
SIF Transilvania are în acest an un buget de investiții în valoare de 61 de milioane de lei (14,5 mil. euro) pe care vrea să-l îndrepte în special spre companii din domeniul petrolier și energetic listate la bursă.