Majoritatea societatilor de la categoria I au inregistrat scaderi in ultima sedinta saptamanii trecute, exceptia notabila fiind salturile Societatilor de Investitii Financiare. Cele cinci SIF-uri au incheiat sedinta cu cresteri situate intre 5 si 9,5%, niveluri mult mai mari decat fluctuatiile zilnice.
Indicele BET-FI, care urmareste evolutia celor cinci societati de investitii financiare a incheiat saptamana trecuta la un nivel de 1.144 puncte, cu 4,43% mai mult decat in sedinta de joi.
Pe parcursul saptamanii trecute indicele SIF-urilor a inregistrat o crestere de aproape 7%, iar brokerii spun ca in acesta saptamana trendul ar putea continua.
“Interesul pentru aceste actiuni a fost ridicat in ultimele doua zile a saptamanii. Este posibil sa asistam la inceputul unei cresteri a actiunilor Societatilor de Investitii Financiare in acesta saptamana”, se arata in buletinul saptamanal al societatii de brokeraj Intercapital Invest.
Actiunile emise de SIF Moldova au crescut, vineri, cu 9,4%, pe o lichiditate ridicata, la 430 lei. Valoarea tranzactiilor din ultima sedinta a saptamanii a fost de peste 600 milioane de lei.
SIF Oltenia a urcat pe parcursul saptamanii trecute cu 8,22%, la 500 lei, cea mai mare crestere fiind consemnata vineri cand aceste actiuni au urcat cu 5%, iar nmaximul zilei a fost de 510 lei/actiune.
SIF Muntenia a inchis vineri in crestere cu 5% fata de pretul de referinta de joi. Ultima tranzactie cu aceste actiuni s-a realizat la 484 lei, cu 6,84% peste cel de la inchiderea de vinerea trecuta.
Actiunile SIF Banat Crisana s-au apreciat in aceasta perioada cu 6,12%, ultima tranzactie din aceasta saptamana fiind incheiata la 520 lei, in timp ce SIF Transilvania a crescut cu numai 1,49%, la 680 lei.
Actiunile Alro au incheiat vineri la un pret de 22.000 lei/actiune, aproape nemodificat fata de cel de joi. Tranzactiile s-au derulat intre 21.800 si 22.500 lei/actiune.
Societatea Alro Slatina a fost suspendata de la tranzactionare in prima parte a saptamanii, pe 4 iunie desfasurandu-se Adunarea Extraordinara a Actionarilor, in cadrul careia a fost amanata majorarea capitalului social.
La jumatatea saptamanii, Alro a inregistrat o crestere, ajungand, miercuri, la 23.500 lei, pentru ca in zilele urmatoare cursul sa scada. Totusi, pe parcursul saptamanii trecute Alro a urcat cu 7,31%.
O evolutie oscilanta a fost inregistrata de societatea Rulmentul Brasov, care, in prima parte a saptamanii a crescut accentuat, atingand un nou maxim istorice de 660 lei, dupa care a intrat pe un trend accentuat de scadere, ajungand, vineri, la 456 lei, cu 10,58% mai putin decat la inchiderea saptamanii trecute.
De remarcat ca lichiditatea s-a pastrat ridicata si in a doua parte a saptamanii, brokerii apreciind ca in piata exista un investitor interesat de aceste actiuni, care a profitat de scaderea pretului.
Actiunile Rolast Pitesti s-au mentinut pentru a doua sedinta consecutiv la nivelul de 1.700 lei/actiune, pastrand astfel cresterea de aproape 20% inregistrata de la inceputul acestei luni.
Cotatia producatorului de componente de material plastic s-a triplat fata de toamna anului trecut, cand Rolast a atins minimul istoric de 650 lei/actiune. Actiunile Electroputere si-au continuat evolutia ascendenta, pretul bursier urcand la 800 lei/actiune, in crestere cu 6,7% fata de sedinta precedenta.
Brau Union Romania a fost vineri cea mai tranzactionata societate, pe piata extrabursiera Rasdaq, cu o valoare totala a tranzactiilor de 614,32 milioane lei.
Pretul de inchidere pentru actiunile acestei societati a fost de 21.000 lei, in crestere cu 0.03% fata de sedinta precedenta. Brau Union s-a clasat pe locul trei in topul dupa valoarea tranzactiilor in luna mai, cu 20.5 miliarde de lei (718.000 de dolari).
Printre cele mai tranzactionate societati de vineri s-au mai aflat IPSC, aantierul Naval Damen Galati, Napolact Cluj, Geromed Sibiu, Concordia Alimentara.
Pentru IPSC, care s-a situat pe locul 2 cu o valoare a tranzactiilor de 545 milioane de lei s-a facut o oferta publica de cumparare a 70% din actiuni.
Pentru aantierul Galati s-a facut o singura tranzactie, pentru 2.187 de actiuni in valoare de 545 milioane de lei. Pretul mediu al acestor actiuni a fost de 55.000, in crestere cu 10% fata de sedinta anterioara.
Pretul actiunilor Napolact , cu care s-au facut tranzactii de 120,28 milioane lei nu a inregistrat variatii fata de sedinta precedenta.
Actiunile Concordia Alimentara care continua trendul ascendent din aceasta luna au fost tranzactionate vineri la preturi intre 9.000 si 11.500 lei, in crestere cu 19.5%. Valoarea totala a tranzactiilor pentru Concordia a fost de 72 milioane de lei.
Variatii semnificative de pret fata de sedinta anterioara au inregistrat actiunile societatilor Upetrom 1Mai (-25.71%), Sucidava (-17.01%), Continental Astoria Arad (-9.50%), Rompetrol Rafinarie (-4.83%).
Cel mai mare numar de tranzactii s-a facut cu actiunile Brau Union (14), Napolact (9), Ilefor Mures (8),Rompetrol Rafinarie si Alprom Slatina cu cate 8.
SNP Petrom Bucuresti a facut o oferta publica pentru16% din actiunile Petrom Aviation, la un pret de 2.500 de lei.
Vineri, pe Rasdaq s-au tranzactionat 881.159 de actiuni de la 217 de societati, in valoare totala de 2.47 miliarde de lei. Indicele Rasdaq Compozit a fost in crestere cu 0.94% fata de ziua precedenta.