În timp ce toată lumea din România urmărește cu sufletul la gură înfruntarea sângeroasă dintre Guvernul Ponta, Parlament și Președintele Băsescu, în timp ce presa internațională e cu ochii pe România și scrie despre ceea ce consideră ei a fi atacul asupra democrației și a legilor din România, în subsolurile societății, undeva într-un loc în care doar puțini se mai aventurează în ultima perioadă, numit bursa de valori, se dă o luptă cel puțin la fel de importantă: lupta pentru dreptul de proprietate, între cei care au banii și cei care au puterea.
Dacă însă despre lupta politică vorbește toată lumea, despre cealaltă abia dacă se aude ceva, deși ca efect nu este cu nimic mai neimportantă.Bătălia de la SIF Muntenia se dă de câteva luni între un grup de acționari, “lupii tineri”, care încearcă să preia administrarea societății, și conducerea actuală, “vechii baroni”, care încearcă prin orice mijloace să-i împiedice și să păstreze în continuare puterea.
Până la urmă toți urmăresc același lucru, să-și împartă milioanele, însă unii au băgat bani și nu au puterea, în timp ce ceilalți au puterea, dar acum trebuie să vină cu banii ca să și-o apere.
Asta pentru că administratori SIF-urilor au ajuns să aibă puterea nu pentru că dețin acțiuni, ci pentru că au fost numiți politic în anii ’90, când au fost înființate aceste companii, și au reușit în ultimii 15 ani să-și cimenteze pozițiile folosindu-se de legea care limitează deținerile acționarilor, dar și de scăpările din legislație, cum ar fi cea care dă dreptul șefilor de la SIF-uri să hotărască cine are drept de vot și cine nu.
Deși limita de deținere a fost majorată de la 1% la 5%, la finalul anului trecut, adică în loc de maxim 1%, un investitor poate deține acum 5% din acțiunile unui SIF, celelalte prevederi nu s-au schimbat, astfel că șefii de la SIF-uri continuă să folosească puterea pe care o au și să limiteze după propriile lor interese drepturile acționarilor.
Rezultatul este că cei care au investit în ultimii ani milioane de euro pentru a cumpăra acțiuni la SIF Muntenia nu pot să-și exercite în totalitate drepturile și să decidă cine administrează activele de 280 de milioane de euro ale companiei și cum le administrează. Nu pot decide ce vinde SIF-ul și nici cât și în ce investește banii.
După 20 de ani de democrație, SIF-urile rămân un bastion al comunismului (mijloacele de producție aparțin acționarilor, dar alții conduc). Dar dacă la început SIF-urile aparțineau celor 9 milioane de români împroprietăriți fără voie, acum cei care dețin grosul acțiunilor sunt investitori care le-au cumpărat de pe bursă.
Deși vorbesc public despre nevoia de schimbare, despre faptul că sunt dispuși să se dea la o parte și să se supună voinței acționarilor, șefii de la SIF-uri (poate cu unele mici excepții) au făcut tot posibilul să rămână în funcții. La mijloc nu sunt doar salariile de peste 10.000 de euro pe lună și bonusurile anuale, ci și influența pe care o oferă administrarea unor active cuprinse între 250 și 350 de milioane de euro (pentru fiecare SIF în parte).
Astfel, în ultimii 15 ani, pe lângă dividendele distribuite de SIF-uri acționarilor și de investițiile transparente realizate pe bursă, milioane de lei s-au scurs în diferite firme pe care acestea le au în portofolii: 15 milioane de lei în Navol Oltenița (faliment), 10 milioane de lei în Semina Albești (insolvență), 10 milioane de lei în Unisem București (pierderi de 12 mil. lei în ultimii doi ani).
Nu că cei care ar veni în loc vor fi vreun Warren Buffett al României și vor construi pe scheletul SIF-ului o companie de anvergură. Ei vor să-și maximizeze profiturile. Au investit un leu și vor să scoată doi, chiar dacă asta înseamnă să vândă activele bucată cu bucată. Dar e dreptul lor, dreptul de proprietate.
Șefii SIF-urilor nu vor asta, pentru că ar rămâne fără activitate. Se erijează însă în apărători ai democrației, ai micilor investitori, ai celor câteva milioane de români care nici nu știu că au 5 sau 100 de acțiuni la SIF. Ai celor care nu și-au ridicat niciodată dividendele. Administratorii de la SIF-uri nu au încercat niciodată să găsească o soluție pentru acești acționari (drept dovadă dividendele neridicate de ani de zile, de 98 de milioane de lei, pe care acum conducerea SIF Muntenia le împarte cu generozitate celorlalți acționari ca să-i îmbuneze). Dar de fiecare dată când a fost cazul să-și apere fotoliile, au folosit acești acționari ca pretext pentru acțiunile întreprinse.
Ridicarea pragului de deținere de la 1% la 5% le-a fisurat puterea. Iar asta îi împinge la gesturi disperate.
Un exemplu este hotărârea de joi a conducerii SIF Muntenia că 37 de acționari acționează în mod concertat și nu au dreptul să voteze cu toate acțiunile pe care le dețin, pe care le-au cumpărat în mod corect de pe bursă. În loc de 17% din acțiuni cât dețin, acești acționari vor avea voie să voteze doar cu 5%. Pentru că așa consideră șefii SIF. Pentru că CNVM, care ar trebui să fie garantul respectării dreptului de proprietate pe piața de capital, nu face nimic.
Astfel, deși nu au nicio legătură unii cu alții, investitori precum Gheorghe Iaciu, Adrian Andrici și alții au ajuns să fie puși la un loc cu suedezii de la East Capital, cu ING și Royal Bank of Scotland. Ce-i leagă pe acești investitori între care nu există nicio legătură formală? Probabil faptul că votează la fel, că au folosit același notar sau sunt reprezentați de același avocat (administratorii SIF Muntenia au avut timp în ultimele zile să verifice procurile acestor investitori, inclusiv voturile pentru AGA). Atâta timp cât SIF Muntenia nu oferă și o motivație a deciziei, nu se pot face decât speculații.
Făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă în mediul politic, este ca și cum Guvernul ar suspenda astăzi dreptul de vot pentru un milion de români pentru că aceștia votează la fel, împotriva lui.
O decizie absurdă, care ar putea fi la fel de dăunătoare pentru bursă și pentru mediul economic din România ca tot ce se întâmplă în ultimele zile. Care întărește convingerea investitorilor străini că bursa de la București și România nu este un loc în care să-ți aduci banii. Care îi face pe investitorii români să prefere să investească afară decât în România.
Din păcate, toată lumea este prea ocupată în aceste zile cu lupta politică și nu mai are timp să vadă ce se întâmplă pe bursă. Dar va simți efectele în următorii ani.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.