Signal Iduna, companie de asigurări de viață și de sănătate, a vândut 100 de polițe de accidente de persoane prin parteneriatul cu brokerul OVB în primele două luni de la semnarea acestuia. Compania vinde prin intermediul brokerului polițe Signal Sigur și Signal Sigur Plus, care îi garantează asiguratului returnarea primelor plătite la sfârșitul contractului în cazul în care nu se produce riscul asigurat. “Avem mare încredere în parteneriatul cu OVB și sperăm ca până la sfârșitul anului să urmăm același trend ascendent. Pentru anul 2010, ne concentrăm asupra dezvoltării și eficientizării rețelei proprii de agenții și consolidării parteneriatelor cu societățile de brokeraj, care cu siguranță vor avea o pondere mărita în volumul total de prime brute subscrise”, au declarat reprezentanții Signal Iduna. Compania și-a început activitatea la sfârșitul lui 2008, iar în 2009 a înregistrat subscrieri totale de 1,1 mil. lei, în principal din asigurări de sănătate. Signal Iduna mai lucrează cu brokerii Marsh, London Brokers, Marshaly Zepter, Aon și Gras Savoye.
Bănci și Asigurări
Signal Iduna a plasat 100 de polițe prin brokerul OVB în două luni
Signal Iduna, companie de asigurări de viață și de sănătate, a vândut 100 de polițe de accidente de persoane prin parteneriatul cu brokerul OVB în primele două luni de la semnarea acestuia.