Nu poate fi bucurie mai mare decât sa intâlnesti, la mare
distanta de tara, un compatriot care a atins notorietatea si
succesul pe tarâm strain! In aceasta vara, la Londra, treceam
aproape zilnic pe lânga o cladire eleganta, georgiana, din
caramida, cu frontoane si ancadramente din piatra de pe Old
Brompton Street care purta o firma discreta dar importanta pentru
viata artistica a tarii : The Royal British Society of
Sculptors (Societatea Regala Britanica a Sculptorilor). Acolo
se organizeaza constant expozitii de sculptura iar, intre 30 iulie
si 21 august 2009, fusese deschisa una in care erau prezentate
lucrarile beneficiarilor burselor de rezidenta Brian Mercer pe anul
2008 (Brian Mercer Residencies 2008). Din 2006, Fundatia Caritabila
Brian Mercer acorda, prin concurs, artistilor merituosi din
intreaga lume, o rezidenta de trei luni in Italia, ce le permite
acestora sa lucreze in materiale de buna calitate.
Nu mica mi-a fost surpriza – si bucuria – sa descopar ca unul
dintre expozanti era român, Eugen Petri. El petrecuse ultimele trei
luni ale anului precedent la Pietrasanta, unde i se pusese la
dispozitie un atelier al Fundatiei Sem si câteva blocuri de marmura
de Carrara, in care si-a cioplit lucrarile ale caror schite le
elaborase anticipat si, pe baza lor, fusese selectat dintre
ceilalti contracandidati. Caci concurenta a fost destul de strânsa:
din 42 de inscrisi au ramas finalisti doar 6 dintre care,
câstigator a fost desemnat Petri. In catalogul ce insotea
manifestarea fusesera inserate pasaje din jurnalul pe care l-a
tinut artistul in timpul sederii sale la Pietrasante. Din aceste
rânduri, asternute cu sinceritate, puteau fi urmarite etapele
activitatii sale, acomodarea cu mediul si oamenii – atât
plasticieni ca el, veniti din diverse parti ale Europei, cât si
meseriasi, pitrari si cizelori -, experienta dobândita si
satisfactia in fata lucrarilor finisate. Imaginile create prin
cuvânt erau pline de vivacitatea muncii sale infrigurate, sub
imperiul inspiratiei si al mediului inspirator, emultiv, in care
lucra. Tonului plin de imediateta al jurnalului se alatura o bogata
ilustratie ce-l prezinta pe artist in timpul muncii, concentrat
asupra sculpturii in curs de elaborare, cu instrumentele la
indemâna, invaluit de praful alb al marmurei ca intr-o mantie de
nea.
Sala de expozitii de la Societatea Regala Britanica a
Sculptorilor nu este prea vasta, dar are avantajul unui ecleraj
foarte bun datorat unui luminator indreptat spre nord, asa cum
aveau toate atelierele plasticienilor de altadata. In acest spatiu
lung si ingust, lucrarile lui Eugen Petri isi capatasera forta
conferita de artist atunci când le-a ghicit forma in blocul de
marmura.
In pofida materialului dur in care au fost cioplite, lucrarile
lui Petri au ceva eteric in ele. “Visul cavalerului“
intruchipeaza o silueta impozanta de brav razboinic de pe ai carui
umeri se involbureaza, sub pala de vânt, o pelerina ampla.
Angulozitatile trupului vitejesc, neânfricat si tare prin
atitudine, ferecat in armura, contrasteaza cu moliciunea draperiei
fluturatoare. “Scurgerea timpului” este sugerata de un
metraj udat de stropii imaginari ai prelingerii vremii, ca un suvoi
ce-si urmeaza, ineluctabil, traseul prestabilit. In jgheabul unde
s-ar aduna apa, autorul a scrijelit un vers din Eminescu: “Vreme
trece, vreme vine”. Faldurile grele sunt prinse intr-un
ancadrament, ca o poarta sau o fereastra strâmta, cu arcada.
Efortul este acela de eliberare, de desprindere, din
strânsoare.
Sculptura lui Petri este caracterizata tocmai de acest dialog
intre suprafete plane, rigide si suprafete gondolate, cu moliciuni
textile si tendinte volatile. Constructiile solide, euritmice, de
filiatie arhitectonica, alterneaza cu flamboaiante ce corespund
fluturarilor visului sau indraznet. Este preocupat de evanescenta,
de velocitate, iar incercarea de a le surprinde in blocurile
marmurei de Carrara a fost sortita succesului. Aceasta a fost
incununarea experientei de a lucra in materialul, aparent dur dar,
in realitate, foarte usor de cioplit atunci când blocul este
proaspat taiat din cariera. “Hermes” este sintetic
reprezentat printr-un picior inaripat. Rezida aici conflictul
dintre aspiratia spre tarii si imposibilitatea desprinderii de sol,
de forta gravitationala. Pene sau flacari se ridica din glezna ferm
infipta in glie. Totusi, Hermes zboara! Dar zborul sau este doar in
imaginatie. “Remember the Morning” (Aminteste-ti dimineata)
este un fel de pânza de corabie umflata de un vânt bun. “Panta
rhei” – axioma lansata de filosoful Heraclit din Efes – este
admirabil slujita de Petri in lucrarile sale ce urmaresc
transformarea formei sub forta apei si a vântului.
O alta lucrare executata de Eugen Petri la Pietrasanta, dar
neexpusa la Londra, este “Profetul“, silueta gârbova de
intelept biblic, fara chip, fara identitate, cu mâinile adunate pe
piept, in rugaciune. Este expresia maximei umilinte si pocainte
inchegata in câteva trasee modulate. Ea completeaza o suita de
profeti adunati la sfat pe care artistul o concepuse cu câtva timp
in urma.
Colega de sala, Samantha Donnelly, a beneficiat de o rezidenta
la Turnatoria Mariani din aceeasi localitate, unde si-a finisat, in
bronz, lucrarile filiforme intitulate invariabil “Opera in
lucru“. Aceasta evidentiaza faptul ca minusculele ghemotoace de
metal patinat, – ca niste suvite mototolite de hârtie -, nu sunt
terminate si nici nu vor fi vreodata pentru ca sunt menite a ramâne
opere deschise. Panglici de matase si fire de ata colorata, prinse
de câte o extremitate a micilor sculpturi atârna in jos, pe soclu,
fiind agitate de curentul de aer produs la trecerea pe lânga ele.
Este o forma de a le anima.
Prin selectarea sa ca rezident al Fundatiei Caritabile Brian
Mercer si expunerea, la Londra, a rezultatului acelor trei luni
petrecute in Italia, in sala Societatii Regale Britanice a
Sculptorilor – al carei membru este -, Eugen Petri si-a dovedit
valoarea si talentul, facând cinste tarii de bastina.
Fotografii de Adrian-Silvan Ionescu