SIMEZE / Vrăjitorul din Off

Cam pompos, adevărat, dar, după ce drămăluiești bine cu ochiul lucrările, e cât se poate de justificat titlul provocatoarei expoziții* de la Galeria Orizont! Un challenge ce coboară nu atât din tratamentul artistic aplicat unui șir de trei „continue” englezești – „breaking off“, „pushing off” și „stripping off” – cât dorinței de a omogeniza un manifest estetic exprimat subliminal in chiar afișul de prezentare. Intenția declarată – vom vedea insă cât de parșiv este escamotată – se invârte in jurul conceptului de OFF. In afară, dar, de fapt, la urmă de tot iți dai seama că totul este inăuntru. Excentric, dar, in fond, sever circumscris. Centrifug, dar in esență, cât se poate de centripet. Tot acest trompe-l’oeil este săvârșit cu măiestrie și cu nu mai puțin entuziasm de către trei artiști. Doi pictori și un, nu știu cum să-i zic, un bricoleur al miniaturii, un assambleur de detalii insignifiante ale materiei, recompuse in respirații insinuante ale geniului vizionar. Unul inedit, năstrușnic, derutant, insolit, clătinându-se amenințător și ludic intre absurd și calin, intre instigare și delicatețe, intre iluminare și nefast-food-ul artei.

Tânărul Mihail Coșulețu, o personalitate complexă, pictor, designer, autor de „desene tridimensionale” (expuse in 2007, la UNAgaleria), coautor de proiecte indrăznețe (de pildă, ZEBRA, in colaborare cu Simona Vilău și Adrian Popescu), profesionist al performance-urilor și, in general, un comunicator de excelență, se caută acum la origini.Se supune singur unui racursi pe povârnișul timpului. Vrea să-și cunoască pe de rost familia. Iși descoperă strămoșii, ii cultivă, ii mângâie, ii iubește, ii infățișează celorlalți și, prin urmare, ii propune la premiul intâi cu coroniță. Nu se sfiește să-i arate așa cum sunt, goi, pierduți in spații cvasi-selenare, spectrale sau in incleștarea războiului, cu coiful pe cap, aflați pe peronul eternității, in așteptarea clipei când istoria va fi fecundată in folosul urmașilor. Altfel spus, face, reluând titlul unei alte expoziții (impărțită cu Simona Vilău, la Galeria ARIPA din Torino, anul trecut), o nouă cercetare in „mitologia temporanee“. Fiindcă el nu se consideră con-temporan decât cu sine insuși. In schimb, cu ceilalți ai săi, predecesorii, neamurile și rubedeniile care au peregrinat printre zidurile nesfârșite ale Timpului, el este doar temporan. Printr-o seniorală, indrăzneață și lipsită de complexe sfâșiere a giulgiului care, in general, ne acoperă trecutul. Totuși, viu. Căci Mihai Coșulețu n-a avut nevoie să-l resuscite, ci a fost de-ajuns doar să-și dezgolească ochiul și să-l privească inlăuntru. Congenera sa, Simona Vilău, vine din partea cealaltă. Dinspre ea, spre univers. Dar cu aceeași cutezanță fără de trufie ca și a tovarășului ei. Aparența de amabilitate placidă pe care o răspândește, insoțită de un sfios și modest respect pentru oricare interlocutor, sunt spulberate insă violent de viziunile ei infernale. Nonconformiste până la apostazie. Proiectul de licență cu care a absolvit, in 2006, Universitatea Națională de Arte din București (la clasa maestrului Sorin Ilfoveanu), denumit „Oedip și Domnul O.“, a câștigat atunci Marele Premiu al Senatului Universității, iar controversata sa „personală” de la Simeza, „Regele pe divan“, a primit premiul Fundației Alexandru Tzipoia pentru cea mai bună expoziție a unui tânăr artist din 2006. Dacă la aceste reușite, adăugăm tema sa de masterat, de o bizară juisare estetică, „Communication breakdown. Beatrice&Lolita, Samson&Dalila, Judith&Holofern etc.“, precum și participarea, anul trecut, pentru prima dată oferită in exclusivitate României, la Bienala de Artă de la Caserta (alături de Mihai Coșulețu), avem in Simona Vilău incă o imagine a valorii tinerei arte plastice românești. Tablourile „Balonul negru” și „Dealul magenta“, dar, mai ales, „Lolita cu pârși“, imping fluidul mesajului, pretins „off“, al expoziției spre o certă unitate intrinsecă a sensului. Last but not least, Ileana Dana Marinescu vine să complinească, prin titlul său de „regină a obiectelor mici“, insoțit de răsfățul prietenilor, „Dana Castelana“, nota de originalitate a acestei reuniuni parcă de familie, a trei artiști cu toane diferite, dar remarcabile. Tehnica de „assemblage” ii stă foarte bine acestei doamne respectabile, dincolo de maturitatea serioasă a căreia se ascund, in ordine: o poftă de joacă nebună, un fior de copilărie recâștigată prin minuție și, la sfârșit, o dramatică descifrare a unui mesaj precis al invențiilor sale. De fapt, adunând bric-à-brac-ul minuscul care ne inconjoară, artista creează o nouă hermeneutică a intimității. Prin strădania mâinilor sale, derizoriul microcosmic se transformă in spectaculos, iar detaliul se volatilizează in căușul unei decorații pe alocuri halucinantă, prin inventica imaginației. Noile viziuni cu miez hipocoristic, de alint, vădind un baroc deloc ingrijorător sau fatigant, ci de-a dreptul savuros și crocant, retopesc fleacurile insipide, cu statut de ready-made sau de fake, in retorta unei pofte creative nestăvilite. Și le recompun in „obiectele” epice gingașe, cu insecte („Matca“) sau păsări („Cuib“), in structurile antropomorfe afurisit de iscusite („Desprindere“), in snoavele pilduitor de gureșe („Pentru apropiere, pentru distanță, pentru ochii minții“, „Loc de odihnă“, „Și tu poți ajunge guler“) sau in apropourile grave, reci și ascuțite, ascunse in faldurile unui drapel de plasă din sârmă. Fragmentarismul ludic extras din manufactura artistei, care sublimează la perfecție eforturile de bricolaj in colaj (tridimensional!), imi aduce aminte de replica unui personaj: „Sunt atât de perfect, incât va trebui să invăț să greșesc!“. Ileana Dana Marinescu se ține departe de eroare. Și bine face. Altminteri, pentru o ușoară, dar serioasă conformitate cu basmul, cei trei artiști sunt tot atâtea fețe ale Marelui Oz, atotputernicul vrăjitor din Orașul Smaraldelor. Acela care visează ce vrea mușchiul lui oniric.     *) Breaking off, Pushing off, Stripping off, Ileana Dana Marinescu, Simona Vilău, Mihail Coșulețu, Galeria ORIZONT         amza_sebastian@yahoo.com