Niste ochi speciali ne urmaresc, din multime, atunci cand mergem, simplu, pe strada. Aparent nu e nimic special in a merge. Dar acesti ochi tandri ne percep mersul ca fiind, de fapt, o exprimare inconstienta a unei misterioase miscari coregrafice – regizata de sus – pe marea scena a lumii. Sunt ochii uneia dintre cele mai frumoase fiinte pe care o cunosc.
Andreea vede lumea cu acesti ochi speciali – privirile inteligente si profund umane ale dansatorului si coregrafului. Cele mai banale gesturi umane sunt, de fapt, exprimari ale esentei miscarii care pune in actiune lumea. Energia din spatele ei. Rutele noastre zilnice, anonime, gesturile, expresiile, actiunile sunt fragmente coregrafice din marele dans al vietii. De aici isi extrage artistul inspiratia pentru creatia de dans contemporan.
Andreea a vazut dintotdeauna lumea in acest mod. De cand a inceput sa mearga, a simtit ca aceasta forma de miscare umana face parte dintr-una mai mare, mai ampla, mai profunda. Astfel, a pasit, inconstient atunci, dar firesc, in dimensiunea dansului, unde toate miscarile sunt inrudite in mod armonios, fiind manifestari ale aceleiasi energii. Si pana acum, la 30 de ani, a dansat mai mult decat a mers.
In copilarie dansa pe orice – pe muzica, pe zgomote, pe fragmente de sunet, pe sentimente, idei, stari, vorbiri, pe tacere chiar…
La 7 ani distrusese toate covoarele din casa. Parintii au trimis-o la cercul de dans de la Casa de cultura din Craiova, sa toceasca podelele in mod “organizat”. Acolo, profesoara i-a spus mamei ei: “Andreea e facuta pentru dans”.
La 10 ani, era deja eleva la gimnaziul Liceului de coregrafie din Bucuresti.
Si pentru ca era intr-adevar facuta pentru asta, nu putea decat sa-i atraga atentia unei Doamne a dansului, fiinta plamadita din acelasi aluat, care i-a devenit prietena, confidenta, colega, profesoara, mentor si “mama de Bucuresti” – Vava Stefanescu. “M-a facut sa inteleg ca dansul contemporan este mult mai amplu, mai liber, mai creativ, mai provocator – si fizic, si mental – decat baletul clasic”, spune Andreea.
Dansul contemporan te invita sa-ti folosesti experientele din plan uman, personal si intim, in creatie – sa transformi ceea ce ti se intampla in mesaje de miscare, un fel de sculpturi cinetice.
Andreea este unul dintre cei mai buni artisti din noua generatie de dansatori si coregrafi contemporani, a caror revolta si lupta tenace a dus, intr-un final, la Victoria numita “infiintarea Centrului National al Dansului”.
Trei sunt cele mai importante lucruri din viata ei: dansul, familia si oamenii. Oameni: cei cu care lucreaza in proiectele ei – prieteni de suflet – si publicul. Creatia ei nu este altceva decat articularea coerenta pe o scena a unor fragmente de miscari din interactiunea acestor elemente. Andreea isi transforma, de fapt, miscarile destinului in fragmente ale aceleiasi coregrafii fara de sfarsit.
Ce a fost cel mai greu? “Nivelul scazut de cultura, in special in ceea ce priveste dansul contemporan, mentalitatile retrograde, ipocrizia, impostura”. Solutia? “Sa continui sa faci ceea ce crezi, indiferent ce s-ar intampla, sa nu te dai batut, ca sa schimbi ceva in bine pentru cei care vor veni dupa tine”.
De ce o pretuiesc eu pe Andreea? Pentru ca stie ca frumusetea fiintei umane vine din sinceritatea miscarii ca exprimare a energiei misterioase care ne anima fiinta. De la zbaterea simpla, imperceptibila a globului ocular si a pleoapelor care inventeaza mereu o alta coregrafie a privirii, pana la miscarile ample care ne devasteaza, la propriu si la figurat, trupul si spiritul.
Andreea Anamaria Duta: balerina, dansatoare, coregraf, profesor de dans; nascuta la 11.08.1976 in Craiova; Liceul de coregrafie “Dinu Lipatti” din Bucuresti (1994); UNATC – sectia coregrafie, Bucuresti (1999); colaborari cu grupurile CONTEMP si INTER ART; dansator si/sau coregraf in spectacole dans contemporan, de teatru si de televiziune sau in evenimente speciale (Centrul Multi Art Dans, Teatrul Nottara, Opera Romana, Televiziunea Nationala Portugheza, Teatrul “Oleg Danovski” – Constanta, Teatrul Green Hours, Pavilionul Romaniei de la Expozitia Universala din Aichi – Japonia, Jocurile Olimpice de la Atena, Centrul Cultural Roman din New York s.a.).