Istoria cartilor ingropate cu plugul la inceputurile comunismului, prin anii 46-50 – inseamna nu numai reactia unor spirite primitive in fata culturii, ci si neputinta in fata ei. O carte este o idee, o parte a lumii. Mai multe carti configureaza o stare. O biblioteca ascunde un mister. Marele secret. La care nu au acces decat initiatii. Neputinta de a-l patrunde si teama in fata necunoscutului genereaza accese de furie. Dominant e spatiul care se incarca de electricitatea emanata de carti, nicidecum ele ca obiect. Pericolul a fost ordinea, labirintul Bibliotecii din Alexandria. Ea era cea care, fatalmente, trebuia incendiata, trebuia sa dispara. Depozitele, taiate in teribile coridoare in care temperatura este constanta si curentii care distrug manuscrisul nu exista, se pot parcurge si acum. Din ceea ce s-a mai pastrat din Biblioteca din Alexandria de aici provine!
Dupa o viata petrecuta in mijlocul cartilor, bibliotecarii au un aer straniu, de nepamanteni, sunt stravezii la fata si au vocea stinsa. Chiar si in spatiu liber vorbesc in soapta. Devin egoisti si acaparatori. Cand imprumuta o carte isi rup din suflet. Daca s-ar putea, nu ar lasa pe nimeni sa mai patrunda in lumea spiritului pe care ei o pazesc.
La fel se intampla si cu cei care duc pasiunea pentru Carte pana la misticism. In cartierul copilariei mele exista un astfel de personaj. De o masivitate sadoveniana, cu plete carliontate, albe pentru ca trecuse deja de maturitate , omul pasea ganditor si aerian printre noi fara se ne vada. Putea trece chiar pe langa propriii lui copii, fara sa-i recunoasca. Era un devorator de carti, citite insa intr-un soi de ritual, cum nu am mai intalnit pana acum. Ruga anticarii sa-i dea voie sa citeasca acolo, printre rafturile inghesuite ale magazinului, fara sa deranjeze pe nimeni, iar daca nu termina tomul, se lasa incuiat cate o noapte in anticariat. In casa nu tinea decat cateva carti, ferite cu grija de ochii copiilor, pentru ca nu cumpara carti decat pentru a le citi. Imediat apoi le vindea. Avea filozofia sonurilor si, cand isi mai amintea de copiii sai, serile, le citea pagini din Hoffman in germana, din Dostoievski in rusa, din Baudelaire in franceza. Le spunea ca nu conteaza ca ei nu stiu limba, exista o intelegere si dincolo de cuvinte, un flux subteran care poate sa-i faca sa inteleaga. Ciudat e ca atunci cand am citit in romaneste, mi s-a parut extrem de cunoscut, de parca altcineva mi l-ar mai fi spus candva, imi spunea o fiica de-a lui.
Librariile sunt spatiu public, bibliotecile spatiu intim, privat. Primele sunt deschise si imbietoare, celelalte – incarcate de o atmosfera apasatoare, tulburatoare fara nici un motiv aparent. Este evident ca nu toate cartile puse la un loc se aduna intr-o biblioteca. Prin anii 80, la o tipografie din Bucuresti se tipareau o multime de carti frantuzesti. Colectii de poezie, serii de romane, de carti de istorie etc. Fiecare gen isi avea propria dimensiune si culoare de coperta, placute ochiului. Era o comanda serioasa, oamenii se bucurau ca aveau de lucru (si de furat, pentru ca multe erau scoase prin cele mai ingenioase metode in afara tipografiei si vandute). Afacerea s-a intrerupt insa dupa mai putin de un an. Povestea ei are o parte de haz si o alta de dramatism: proprietarul unei fabrici de mobila din Franta sesizase ca onor concetatenii sai nu mai cumpara biblioteci. Fie ca apelase la un studiu, fie ca fusese propria lui gandire, ajunsese la concluzia ca francezii ar cumpara un astfel de mobilier daca ar fi si gata echipat cu carti. Ce-ar trebui sa aiba un frantuz in biblioteca: pai, niste clasici ai poeziei, niste Victor Hugo si Jules Verne, niste Istorii ale Frantei si Angliei etc. etc. Daduse comanda tiparirii lor aici, in Romania, si-apoi lansase noua oferta: mobilierul biblioteca gata tocmita, sau cum si-o fi botezat-o. Afacerea s-a dovedit falimentara, pentru ca, in afara catorva bucati, nu s-a vandut mai nimic. Cat de dramatic trebuie sa fi aratat acele obiecte intr-un magazin de mobila, aliniate straniu dupa aceleasi dimensiuni, aceleasi carti, aceleasi culori, impersonale, reci ca orice produse de serie! Sociologizand, putem zice ca spiritul s-a revoltat impotriva uniformizarii, inserierii chiar si in aceasta lume care nu mai vorbeste de carti, de filme, ci de bunuri culturale realizate in si prin metodele industrializarii.