Sistemul bancar a cumulat pe primele patru luni ale acestui an un profit net de 713 mil. lei, în creștere cu 46% față de rezultatul pozitiv înregistrat la nivelul trimestrului I, potrivit datelor BNR.
Redresarea profitabilității per ansamblul sistemului are loc după pierderea record de 2,3 mld. lei consemnată pe 2012 ca urmare a costului provizioanelor pentru credite neperformante. De asemenea, există diferențe mari între bănci care au reușit să-și conserve capacitatea de a face profit și pe parcursul crizei, și altele care se luptă cu pierderile.
Profitabilitatea băncilor rămâne sub presiune în condițiile în care rata neperformantelor continuă să urce ușor, ajungând la 19,5% la sfârșitul lunii aprilie.
Sistemul bancar are în față și un nou audit care ar trebui să verifice cât de corelată cu piața este evaluarea colateralului pe datele de la 30 iunie, operațiune care ar putea antrena provizioane suplimentare în contextul deteriorării prelungite a situației din sectorul imobiliar.
Băncile au cumulat profit și în primul trimestru din 2012, pentru ca la nivelul lunii septembrie să înregistreze pierderi de 100 mil. lei, iar în T4, după încorporarea rezultatelor auditului pe S1, pierderile au explodat la 2,34 mld. lei. Rezultatul definitiv calculat de BNR pe 2012 este chiar mai prost decât pierderea anunțată inițial de circa 2,12 mld. lei.
Totuși, BNR apreciază că sistemul rămâne bine capitalizat, efectul de pârghie (Fonduri proprii de nivel 1/Total active) situându-se la sfârșitul lui aprilie la 8,25%, nivel apropiat de cel din decembrie 2008. În același context, rata de solvabilitate pe sistem era de 15,03% la sfârșitul lunii martie.
De asemenea, lichiditatea este considerată mulțumitoare, rata de lichiditate fiind de 1,47% în aprilie – practic cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 2009, când marcase o prăbușire de la 2,47% în decembrie 2008.
Creșterea lichidității s-a reflectat în ultimele luni în scăderea dobânzilor interbancare – ratele ROBOR pe o lună și trei luni intrând net sub dobânda-cheie a BNR de 5,25%. De altfel, pe piață au apărut așteptări ca BNR să urmeze această mișcare a pieței și să reducă dobânda de referință pe 1 iulie.
Această evoluție a dobânzilor interbancare se vede însă foarte lent în prețul creditelor în lei, bancherii fiind mult mai grăbiți să reducă dobânzile la depozite pentru creșterea marjelor. Această politică ar fi putut contribui la creșterea profiturilor cumulate pe patru luni, alături de atenuarea trendului de majorare a costului riscului.