Ceea cea fost mai greu a trecut pentru sistemul bancar romanesc, este concluzia unui recent raport dat publicitatii de catre agentia de rating Thomson BankWatch. Se prea poate ca greul pentru sistemul bancar sa fi trecut, insa in acelasi timp acest lucru inseamna ca greul abia incepe pentru banci. Daca pana acum bancile erau acele locuri cu aer conditionat in fata carora statea populatia la coadadin cand in cand, ele trebuie sa devina ceea ce le arata a fi numele – adica mediatoare ale lichiditatilor in sistemul economic real.
Acum cativa ani, dupa ceva ani buni de tranzitie, controversatul economist al Bancii Mondiale, Joseph Stiglitz, spunea ca in sistemul socialist nu exista banci cu adevarat, dupa cum ele nu exista nici in fazele incipiente ale tranzitiei – institutiile cu acest nume sunt mai degraba “banci nominale”, care urmeaza a se dezvolta in “banci reale”.
Faptul ca in momentul de fata, nici macar bancile romanesti cele mai dezvoltate, privatizate cu societati occidentale, nu au dezvoltat produse destinate populatiei, ezitand sa crediteze chiar si economia reala, arata ca bancile reale inca nu au aparut. Vestea buna este ca in curand vor avea conditiile ca ele sa apara. Dupa ce Banca Agricola va fi recapitalizata cu cele 100 de milioane de dolari pe care iI asteapta de la stat, dupa ce soarta CEC va fi decisa, dupa ce cateva banci care trag sa moara isi vor fi consumat agonia, abia atunci se vor fi creat ceva conditii ca piata creditului sa se apropie de modelul clasic.
Pe de alta parte, eventuale probleme aparute la CEC ar putea perpetua o stare de oarecare instabilitate – in cazul in care CEC pierde procesul cu SOV Invest, iar Guvernul nu este dispus sa acopere din surse bugetare pierderile. Probabilitatea ca ambele conditii sa fie indeplinite este insa destul de mica, desi nu nula.
O privire asupra evolutiei principalilor indicatori financiari ai sistemului bancar romanesc in ultimii ani spune inca ceva. In urma cu un an, cand soarta Bancorex era discutata, se spunea ca dupa restructurare, banca ce se confrunta cu probleme majore va fi mai mica, dar sanatoasa – exprimarea se poate repeta pentru intreg sistemul bancar. Daca in 1995, perioada de aur a bancilor, cel putin in ceea cepriveste aspectul lor exterior, creditul oferit de ele depasea 100% din masa monetara (M2), in luna mai a anului curent, creditul in economie nu mai reprezenta decat 67% din M2.
Aceasta observatie, asociata cu cea ca masa monetara raporata la PIB a scazut, nu inseamna decat ca, global, economia reala romaneasca primeste tot mai putini bani de la banci. Lucru observat de mult de catre analisti sub forma lipsei de surse de finantare pentru companiile romanesti. In aceste conditii, lupta cu arieratele este una cu morile de vant in masura in care ea nu se desfasoara concomitent cu asanarea sistemului bancar.
Pentru a reveni la structura creditului intern, o alta observatie de bun simt este aceea ca o pondere tot mai mare este ocupata de catre creditul guvernamental- credit catre buget deci, si nu catre companii de stat. Evolutia este in acord cu deficitele consistente rulate de catre Ministerul Finantelor de-a lungul anilor, dar si cu dobanzile anormal de mari de pe piata interbancara.
ai din nou revenim, fara voie, la sistemul bancar – caci nu numai foamea continua de fonduri a Trezoreriei a ridicat dobanzile la titlurile de stat in anii precedentI, ci si lipsa de lichiditati a unor banci de stat “cu probleme”. Rezultatul este ca din creditul tot mai mic acordat de catre banci, tot mai putin ajungea in sectorul real, de stat sau privat.
In ceea ce priveste structura creditului in functie de maturitate, se poate observa o crestere rapida a ponderii creditului pe termen scurt in detrimentul celui pe termen mediu si lung. Daca in 1995, creditul pe termen mediu si lung insemna 7,1% din creditul guvernamental, in prezent el este numai 5,6%. In schimb, creditul in valuta a castigat in pondere de la 26% in 1995, la 39% in prezent.
Evitarea creditului pe termen lung si atractia catre creditul in valuta sunt doua caracteristici clasice ale tranzitiei, insa in tarile central europene, ele se estompeaza pe masura ce lucrurile inainteaza catre normal, pe masura ce bancile si intreprinderile stabilesc relatii stabile.
Inflatia este un factor de control cu influenta extrem de puternica atat la nivelul evolutiei structurii maturitatii creditului, cat si a evolutiei masei creditului. De asemenea, demonetizarea economiei romanesti poate fi lejer pusa in legatura cu eforturile facute pentru depasirea unor episoade inflationiste. Fara a fi unanim acceptata, exista ipoteza de lucru ca dupa aducerea inflatiei in plaja “inflatiei moderate” (15-40%) relaxarea masei monetare, chiar cu pretul unei continuari ascentente a pretutrilor, este benefica evolutiei economice de ansamblu.
Acest lucru, prin asumptia asunsa cum ca relatiile de creditare au atins o normalitate acceptabila, nu este aplicabila Romaniei. O relaxare a masei monetare poate avea efecte benefice, prin creditul proaspat pe care il aduce in economie, abia atunci cand structura creditului este una naturala, si nu una perversa, cum inca mai este cazul in Romania. Numai scaderea inflatiei poate regla structura creditului intern si masa sa in raport cu principalele agregate monetare. Pe de o parte, o inflatie mai mica va diminua serviciul datoriei interne, si in mod proportional a ponderii creditului guvernamental necesar rostogolirii celui deja contractat, iar pe de alta parte inflatia mica va favoriza aparitia unor contracte pe termen mediu si lung intre banci si agentii economici reali.
O stabilitate acceptabila a cursului de schimb, consistenta cu scenariul inflatiei scazute, ar elimina si riscul valutar, diminuand ponderea creditului acordat in valute convertibile.
Tot inflatia, in mod indirect prin constrangerea volumului creditului, contribuie la perpetuarea problemei arieratelor, punct critic pe lista discutiilor cu Fondul Monetar International. Ordonanta 95/2000, o solutie de ultim moment, este mai mult decat criticabila ca incalcand criteriul competitiei, insa este oarecum justificata in conditiile in care solutia naturala nu este la indemana firmelor care se afla in mijlocul blocajului financiar.
Cele mai multe dintre aceste firme, de la Conel la cea mai mica intreprindere, pretinde ca este profitabila dar beneficiarii nu prea le platesc. Pe langa faptul ca o cerere nesolvabila nu este cerere, ci numai o iluzie, iar numai o firma ce nu are cerere solvabila apeleaza la aceasta, intotdeauna exista solutia creditului.
Intr-o economie in care lucrurile merg normal, o firma cu astfel de probleme poate contracta un credit, iar la incasarea contravalorii marfii, impreuna cu penalitatile de rigoare, lucrurile intra in normal. Nici una dintre aceste criterii nu este insa indeplinit in cazul nostru – pe de o parte, contractele client-furnizor sunt mai degraba aprooximative, iar creditul nu este accesibil.
In ceea cepriveste calitatea creditului, aceasta a inregistrat in ultimele 12 luni un progres apreciabil, pe masura cheltuielilor facute de catre stat pentru restructurarea portofoliului Bancorex. Daca la sfarsitul primului trimestru al anului precedent ponderea creditului restant in volumul creditului mneguvernamental atingea valoarea de 32,2%, la sfarsitul lunii mai a anului curent acelasI parametru era de numai 14,7%. Iar daca aceasta era valoarea sa si la sfarsitul anului 1996, nu inseamna ca starea de sanatate a sistemului bancar este aceeasi.
Criteriile de prudentialitate impuse in ultima vreme fac ponderea de 14,7% din 2000 sa indice un sistem bancar cu mult mai sanatos decat cel din 1996, chiar daca mai mic. Stabilitatea BCR la “nelinistea” deponentilor, s-ar putea spune, a fost un test al al acestei sanatati. S-ar putea spune, chiar daca lucrurile nu au stat tocmai asa, chia daca episodul a prins bine la imaginea sistemului bancar. Lucrurile nu stau tocmai asa din cel putin doua motive – structura activelor sI structura pasivelor BCR.
Dupa restructurarea Bancorex, portofoliul celei mai mari banci romanesti era extrem de lichid. Pe de alta parte, ponderea depozitelor populatiei, segmentul sensibil la zvonuri, era mai mica decat in cazul bancilor mici private, care au cazut victima de-a lungul timpului instabilitatii sistemului bancar.