Sănătate

  • Finalizarea și aprobarea legii sănătății: sistemul de sănătate ar trebui să înceapă să funcționeze după noua lege din 2013; până acum în dezbatere publică se află doar primul capitol;

  • Achiziții centralizate pentru a reduce costurile cu medicamentele: până acum spitalele își organizează propriile licitații pentru medicamente;

  • Implementarea unui proiect pilot cu privire la salarizarea diferențiată în domeniu, ceea ce ar permite ca medicii și restul de personal sanitar să fie plătiți în funcție de performanță;

  • Promovarea consumului de medicamente generice, mai ieftine ca alternativă la terapiile scumpe;

  • Înființarea unor centre de permanență în colaborare cu autoritățile locale în zonele în care nu există alternativă pentru asistența medicală.


Singura măsură nouă din capitolul dedicat sănătății din programul de guvernare este cea referitoare la achizițiile centralizate de me­di­ca­mente, ceea ce ar trebui să reducă sumele pe care statul le cheltuiește pentru medi­camente.

Restul propunerilor se regăsesc într-o formă sau alta și în discursurile foștilor miniștri ai sănătății. Discuțiile cu privire la o nouă lege au fost pornite în vara anului trecut și au fost con­tinuate și în primele luni din 2012. Propu­nerea pri­vind salari­za­rea personalului me­dical în funcție de performanță și pro­gra­mul pilot cu care ar fi trebuit să în­ceapă a fost vehiculată încă din timpul man­datului lui Ritli La­dis­lau, mi­nis­trul sănă­tății din Guver­nul demis.

Despre promo­varea con­su­mului de medica­men­te ge­ne­rice se vor­bește de mai mulți ani, iar tendința de în­cu­ra­jare a pro­du­selor gene­rice (produse mai ief­tine, fabri­cate în mo­men­tul în care expiră pa­ten­tele me­di­ca­mentelor ori­ginale) se manifestă peste tot în lume.

Înființarea mai multor centre de permanență se încearcă încă din 2011, din momentul în care mai multe spitale au fost închise. Altfel spus, cabinetul Ponta nu este primul și cu sigu­ranță nu va fi nici ultimul care încearcă reformarea sănătății, pro­mo­varea medica­men­telor ieftine sau înființarea centrelor de permanență în zonele în care nu există asistență medicală.