Sistemul fiscal britanic - magnet pentru bancheri

Pentru a intelege modul in care City-ul londonez, inima financiara a Europei, a atras atatea sedii de banci internationale, trebuie sa analizam, mai intai, o lacuna veche de 200 de ani a sistemului fiscal britanic, afirma Wall Street Journal Europe.
Aceasta permite bancherilor straini din Marea Britanie care lucreaza pentru o companie non-britanica sa plateasca mult mai putine taxe decat marea majoritate a britanicilor si a corespondentilor acestora din Europa. Bancherii americani nu se afla printre acestia; ei nu pot beneficia de economiile fiscale deoarece in Statele Unite impozitul pe venit se aplica indiferent de locatia job-ului sau de domiciliul angajatului.
In timp ce aceasta “scapare” nu este prea cunoscuta in afara cercului elitelor de afaceri, autoritatile din domeniu au acordat mai multa atentie subiectului, in ultima vreme. Motivul pentru care nu s-a schimbat nimic in legislatia britanica rezida in rolul pe care il joaca Londra in finantele europene, impotriva unor provocari venite in special de la Frankfurt, orasul in care este situata Banca Centrala Europeana.
Un bun exemplu este bancherul spaniol Claudio Aguirre, fostul director al diviziei de investitii a Merryl Lynch & Co. pentru Europa, Estul Mijlociu si Asia. Timp de mai bine de un deceniu, pana cand a plecat anul trecut, Aguirre a locuit in Londra, petrecandu-si mai mult de 30% din timp lucrand in alta parte. In unii ani, Aguirre castiga pana la 3 milioane dolari, potrivit unor persoane familiare. Teoretic, impozitul pe acest venit ar fi trebuit sa fie de 40%, rata impozitarii din Marea Britanie.
Merril Lynch l-a angajat pe Aguirre pe baza unui “contract dual”, insemnand ca are doua intelegeri separate cu Merril. Drept urmare, Merril a platit compensatii pentru timpul petrecut in afara Marii Britanii intr-un cont offshore, care nu era impozitat. Restul compensatiilor primite de acesta erau taxate la rata normala de impozitare. Prin redirectionarea a 30% din veniturile sale, adica 900000 $, bancherul ar fi platit, in ansamblu, doar 28% catre stat, facand economii fiscale de pana la 360000 $ pe an.
Nu exista date concrete referitoare la cati expatriati sunt beneficiari ai acestei lacune legislative. Bancherii, contabilii si directorii din resurse umane ridica numarul acestora la cel putin cateva sute in Londra, banci precum Goldman Sachs Group Inc. si Morgan Stanley din New York sau BNP Paribas din Franta incheind contracte duale cu angajatii lor care nu sunt din Marea Britanie.
Exista, insa, si un alt aspect important: banii castigati pentru munca in afara Marii Britanii trebuie sa ramana in afara Marii Britanii. Daca sunt folositi chiar si pentru acoperirea platilor facute cu cartea de credit, atunci vor fi taxati de autoritatile britanice.
Germania, care are o rata de impozitare pentru pentru cei cu venituri mari de 45%, nu ofera acest tip de scutire de impozit penru angajatii internationali, sustine Beat Bucher, directorul de resurse umane la Allianz Dresdner Asset Management in Munchen, care a lucrat in Londra intre 1996 si 2001, pentru doua banci diferite. Exista si alte scutiri pentru strainii care lucreaza in tarile europene, dar nici una nu se compara cu Marea Britanie. De exemplu, Olanda taxeaza, adeseori, doar 70% din veniturile strainilor.
alexandru.cerchez@zf.ro