Sistemul fiscal din Ungaria pune in pericol atractivitatea tarii pentru investitiile straine in competitia cu statele vecine si afecteaza competitivitatea companiilor locale, potrivit unei anchete realizata pentru Budapest Business Journal de catre firma de audit KPMG.
In ancheta, KPMG a comparat sistemele fiscale din Bulgaria, Croatia, Romania si Turcia, cu cele din statele care au aderat la UE in mai.
“Taxele locale, rata ridicata a TVA si contributiile costisitoare la fondul de asigurari sociale si alte fonduri asociate reprezinta cele mai importante amenintari la adresa competitivitatii Ungariei”, spune Tamas Mlinarik, tax manager la KPMG Budapesta. Mlinarik a fost cel care a coordonat ancheta pe teritoriul tarii.
“Reducerea nivelului impozitului pe profit se afla pe ordinea de zi a celor mai multe state din Europa Centrala si de Est. In unele tari a scazut inca de la inceputul acestui an”, afirma el. “Ungaria isi pierde gradual avantajul competitiv in aceasta zona, in timp ce unele dintre caracteristicile negative ale sistemului fiscal ungar devin din ce in ce mai vizibile”, adauga el.
Conform raportului, rata impozitului pe profit se afla sub 30% in toate tarile care au fost cuprinse in ancheta, cu exceptia Turciei si Maltei. Cele mai scazute rate sunt in statele baltice, Cipru (10%) si Ungaria (16%). Cele mai mari rate ale impozitului pe provit sunt in vigoare in Malta (35%), Turcia (33%) si Slovenia. In Cipru functioneaza un sistem care avantajeaza initiativa privata, unde companiile de stat sunt obligate sa plateasca un impozit pe profit la o rata cu 10% mai mare decat companiile private, a descoperit raportul.
Conform celor spuse de Mlinarik, Ungaria este singura dintre tarile anchetate care mentine o taxa locala pe venituri. Aceasta taxa locala aseamana regimul fiscal din Ungaria cu cel din Lituania, dar rata practicata de baltici – cuprinsa intre 0,3% si 0,48% – reprezinta doar o fractiune din cea stabilita de maghiari.
“Exista o gama oarecum larga de taxe locale aplicate mediului de afaceri in tarile din Europa Centrala si de Est, cum ar fi taxele pe proprietate, taxele pe turism si taxele comunale, dar aceste taxe nu reprezinta un obstacol semnificativ pentru afaceri sau pentru intreprinzatorii particulari”, explica el.
“Pe de alta parte, taxele locale din Ungaria pot constitui o bariera importanta pentru companiile locale, si de multe ori afecteaza si veniturile care sunt generate in afara Ungariei”, declara el.
Mlinarik crede ca taxa locala aplicata mediului de afaceri, care ajunge pana la 2%, reprezinta o adevarata povara pentru unele companii locale din sectorul de servicii. Deoarece nu se iau in considerare cheltuielile, care ar putea diminua baza de impozitare , aceste companii platesc taxa luand in calcul veniturile lor totale.
“Aceasta taxa se aplica si in cazul in care firmele nu sunt profitabile si nu platesc impozit pe profit”, spune el.
Raportul scrie ca, desi nu exista diferente majore intre ratele TVA practicate in tarile anchetate, Ungaria are cea mai inalta rata.
Rata generala a TVA este de 25% in Ungaria, ceea ce inseamna ca depaseste cu 3% rata practicata in Polonia si Croatia, tarile care ocupa locul doi din punct de vedere al marimii TVA.
Raportul a descoperit, de asemenea, ca in celelalte 14 tari anchetate functioneaza sisteme cu cel putin doua rate pentru TVA. Rata cea mai redusa are o valoare in jurul a 5%, in timp ce rata generala este cuprinsa intre 15% si 25%. Cea mai scazuta TVA este in cea din Cipru (15%).
Un nivel ridicat al TVA afecteaza cel mai mult intreprinderile de dimensiuni mici si mijlocii, deoarece plata unei TVA ridicate produce probleme importante fluxului de numerar al companiilor.
Potrivit analizei KPMG, in timpul unei diminuari graduale a ratei impozitului pe profit, volumul contributiilor la fondul asigurarilor sociale si alte fonduri asimilate a inregistrat schimbari insignifiante sau deloc in statele anchetate. Aceasta atat in cazul contributiilor platite de catre angajator, cat si in cazul celor platite de angajat.
Malta si Cipru sunt tarile cu cel mai scazut nivel al acestor contributii, in timp ce contributiile la fondul asigurarilor sociale cele mai ridicate se platesc in Cehia, Ungaria, Romania, Slovacia si Bulgaria.
“Cu toate ca in zona central-est-europeana contributiile costisitoare la fondul asigurarilor sociale reprezinta o piedica importanta, exista un plafon atat pentru angajati cat si pentru angajatori in unele tari, cum ar fi Romania si Polonia”, afirma Mlinarik.
Ca si in Ungaria, nu exista un asemenea plafon pentru angajatori in Croatia.
Raportul mai constata ca rata impozitului pe veniturile personale este cuprinsa intre 12% si 50% in statele care au fost incluse in ancheta. Cele mai scazute rate sunt in vigoare in Slovacia(19%) si statele baltice. Aceste state folosesc o rata uniforma a impozitului pe venituri. Estonia intentioneaza sa coboare rata sa invariabila a impozitului pe venit (de 26%) cu doua procente de anul viitor, potrivit raportului.
Totusi, KPMG sustine ca in evaluarea pondeii taxei pe venitul personal, este recomandabil sa luam in considerare mai degraba intervalurile de aplicare a diferitelor rate decat nivelurile actuale ale acestora.
“In tarile studiate, intervalul celei mai ridicate rate – nivelul veniturilor pentru care se aplica rata de impozitare cea mai mare – scoate in relief diferente majore”, specifica Mlinarik.
“In Ungaria nivelul cel mai ridicat al ratei impozitului pe venituri se aplica incepand de la un venit minim de 6.150 euro pe an. Acesta ar putea fi un dezavantaj concurential important pentru Ungaria in regiune”, spune el.
Conform firmei de consultanta KPMG, Ungaria si-a mentinut nivelul cel mai scazut de la care se aplica taxa cea mai ridicata dintre tarile care au aderat la UE in mai 2004. La o prima vedere, comparand pragul de 6.150 euro din Ungaria, cu cel de 12.520 euro din Cehia, cu 17.320 din Polonia, si cu o suma de sase ori mai mare in Slovenia decat cea din Ungaria, este clar ca Ungaria are un handicap important din acest punct de vedere.
In Bulgaria, cifra corespondenta este de 3.700 euro, in Romania este 3.900 euro, in timp ce rata cea mai ridicata a impozitului pe venit se aplica incepand de la un venit de 75.000 de euro in Turcia.
In ultimul an nu au avut loc schimbari importante in domeniul impozitelor pe dividende, spune Mlinarik.
“Este important de subliniat faptul ca, majoritatea noilor membri ai UE aplica directivele UE, conform carora dividendele, dobanzile si licentele platite se pot deduce in interiorul comunitatii”, a incheiat el.