Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a lansat o nouă interfață a website-ului propriu, acesta fiind structurat în prezent în patru mari categorii în funcție de utilizatorii cărora li se adresează: asigurători și brokeri, consumatori, mass-media, dar și o secțiune care conține informații despre instituție. Noul site a fost dezvoltat și este menținut de un departament intern al CSA.

“O altă noutate o reprezintă versiunea în limba engleză a website-ului care este mult mai dezvoltată comparativ cu versiunea anterioară și în care, în cel mai scurt timp posibil, vor fi disponibile și traducerile actelor normative specifice asigurărilor”, au declarat reprezentanții instituției. Pagina de internet a CSA nu mai putea fi accesată încă din toamna anului trecut.