Ministerul pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie va pune la dispozitia intreprinzatorilor doua pagini web in care prezinta ofertele furnizorilor de servicii si o baza de date a oportunitatilor de afaceri. Ambele pagini vor fi incluse in site-ul ministerului, www.mimmc.ro. Structura primei pagini va cuprinde trei domenii, si anume servicii de consultanta, servicii de instruire si servicii de informare. La aceste trei rubrici se pot inscrie organizatii si agentii neguvernamentale, universitati, societati comerciale, asociatii si fundatii care ofera astfel de servicii celor care intentioneaza sa demareze o afacere sau sa dezvolte activitatea unei firme. Cea de-a doua pagina va pune la dispozitia intreprinzatorilor o baza de date cu privire la oportunitatile de afaceri.