Hackerii italieni din cadrul grupurilor LulzSec și Anonymous au anunțat luni pe blogul lor că au piratat site-ul poliției cibernetice italiene (CNAIPIC) și au publicat link-uri care oferă acces la informații clasate, relatează AFP.

Denumit “Operation Italy”, acest atac a permis “dezvăluirea unora dintre cele mai importante și mai secrete rapoarte ale forțelor poliției informatice privind practicile lor ilegale și imorale. Aceste rapoarte vor fi publicate de toată comunitatea LulzSec&Anonymous”, potrivit unui comunicat al organizației.

Hackerii publică pe blogul lor link-uri privind informații care ar fi fost piratate și un ecran cu o listă de dosare, “prima dintr-o serie care ar trebui să furnizeze dovezile abuzurilor comise de CNAIPIC pe teritoriul european”.

Ar fi vorba despre informații privind relațiile Italiei cu Egiptul, Australia, Rusia, Ucraina și Belarus, de la mai multe ministere.
“Lucrăm pentru a încerca să înțelegem amploarea reală a faptelor”, a reacționat CNAIPIC. “Trebuie să verificăm dacă au fost extrase documente și care”, a adăugat acesta.

Centrul Național Anticriminal Informatic italian pentru Protecția Infrastructurilor Critice (CNAIPIC) a fost creat în 2008 pentru a preveni și reprima delictele informatice.

Acest atac intervine în condițiile în care Anonymous și LulzSec au promis joi că își vor continua lupta împotriva companiilor și Guvernelor, la două zile după anunțul unei operațiuni a poliției împotriva lor.