Situatia SC Nicolina SA si a modul in care AVAS a gestionat activele acesteia in perioada ianuarie 2005 – decembrie 2008 vor fi verificate de o comisie de ancheta a Camerei Deputatilor, potrivit unei hotarari a deputatilor, publicata in Monitorul Oficial.

Biroul Comisiei va fi format din presedintele Nicusor Paduraru (PD-L), vicepresedintele Anghel Stanciu (PSD) si secretarul Oana Manolescu (minoritati).

Deputatii au argumentat saptamana trecuta necesitatea infiintarii acestei comisii, precizand ca, in ultimii ani, SC Nicolina SA a evoluat doar catre vanzarea de active, desi aceasta era principalul furnizor de infrastructura din Romania.

Cererea privind infiintarea unei comisii de ancheta privind SC Nicolina S.A. Iasi a fost initiata de un numar de 57 de deputati PD-L si PSD in baza Regulamentului Camerei, deputatii dorind verificarea situatiei de la aceasta fabrica si a modului in care AVAS a gestionat activele acesteia in perioada ianuarie 2005-decembrie 2008.

Comisia ar trebui sa verifice deciziile luate de reprezentantii statului din CA, AGA si ale directorilor generali, in conformitate cu mandatele primite. In plus, se cere si verificarea modului in care AVAS a monitorizat activitatea SC Nicolina S.A. si analiza controalelor efectuate de catre finantele locale. Nicolina S.A. Iasi se afla in procedura de insolventa si numara doar 20 de angajati dupa ce in urma cu cativa ani avea peste 2.000 de salariati si inregistra profit. Pachetul majoritar de actiuni este detinut de AVAS.