Ministerul Educației a primit două oferte pentru cumpărarea unei soluții IT de gestiune a tezelor de doctorat și a titlurilor universitare, care va permite, printre altele, verificări antiplagiat, contractul fiind estimat la 20,7 milioane de lei (4,7 milioane de euro), TVA inclusă. Ofertele au fost depuse de consorțiile formate din KPMG România, Siveco România, Avantera SRL, Sysdom Proiecte SRL și Plagiat pl Sp.z o. o. (Polonia), precum și de Insoft Application SRL, AAM Management Information Consulting (Ungaria) și Insoft Development & Consulting SRL. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene și va avea o durată de 14 luni. Acesta se înscrie în Strategia Ministerului Educației Naționale de creștere a transparenței decizionale în acordarea titlurilor științifice și didactice.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.10.2013