Siveco Romania, una dintre cele mai importante companii de software din Romania, si-a anuntat intentia de a se dezvolta si pe businessul de integrator de solutii IT, de la stadiul actual de companie de software (software house).
“Vrem sa implementam la clientii nostri si software produs de alte companii, nu numai cel produs in cadrul Siveco”, a declarat Irina Socol, directorul general Siveco. Ea a adaugat ca trecerea catre stadiul de integrator va ajuta atat la cresterea afacerilor companiei, cat si la cresterea marjei de profit.
Siveco intentioneaza sa angajeze in acest an aproximativ 200 de oameni, dupa ce la sfarsitul anului trecut personalul companiei a ajuns la 600. “In permanenta avem nevoie de mai multi oameni, si oricat am angaja proiectele pe care le avem necesita cu 20% mai multi angajati”, a explicat Socol. Aproximativ 45% din personalul Siveco se ocupa de partea de dezvoltare si cercetare, iar alte 35% de consultanta de business si suport tehnic. Siveco Romania mizeaza pe o crestere cu 20% a cifrei de afaceri in acest an, dupa ce a afacerile companiei de anul trecut s-au ridicat la aproximativ 42 mil. $ (33,5 mil. euro la cursul mediu anuntat de BNR pentru 2006).