Publicitarul
În 1992 un tânăr cu părul blond, ochii albaștri și o diplomă de inginer electronist în mână bate la porțile unei companii, în căutarea unui loc de muncă. Tânărul se numea Zoltan Szigeti, iar compania Siemens. La sfârșitul interviului Szigeti pleacă acasă cu un plan clar – peste șase luni, când incinta urma să fie gata, se va întoarce, conform înțelegerii, să lucreze ca inginer. La scurt timp același tânăr, o altă oportunitate. Ajunge fără să vrea în sediul unei mici agenții de publicitate și după un scurt schimb de replici cu șeful agenției este angajat. Agenția era Grafitti, iar momentul acela marca începuturile lui Szigeti în publicitate. Fără să știe exact că meseria pe care începea să o facă se numea media buying și că avea să devină cea mai profitabilă activitate din grupurile de comunicare, absolventul de Electronică intrase în aventura vieții sale – lucra cu companii mari, începea să cunoască o industrie fără rigorile angajatorilor care încă mai lucrau după practicile economiei socialiste, începuse să câștige mai mult decât s-ar fi așteptat și, cel mai important, îi plăcea foarte mult ce făcea.
“Șeful meu mi-a pus în brațe trei cărți de vizită, o ofertă și m-a trimis să vând publicitate”, își amintește Szigeti. A încheiat repede primul contract cu un importator de biscuți pe care îl întâlnise la un târg de profil de la Romexpo. “Când am ajuns în agenție cu două milioane de lei, atât cât îmi dăduse turcul pentru a-i cumpăra publicitate, toată lumea a rămas fără cuvinte. Vă imaginați cum a fost când au aflat că vorbeam, de fapt, despre Ulker”, spune Zoltan Szigeti. Suma impresionantă pe care reușise să o obțină și faptul că adusese un client important agenției au fost prima confirmare că talentul în vânzări și puterea de convingere erau două calități pe care le bifase deja.
A urmat o perioadă în care zilele lui Szigeti erau dedicate întâlnirilor, prezentărilor de oferte și negocierilor, iar nopțile, ședințelor la birou. Începea să înțeleagă tot mai mult ce înseamnă de fapt publicitatea, o industrie despre care, până atunci, în România nu se știa mai nimic. Nici practicieni nu existau foarte mulți, așa că spiritul autodidact i-a fost cel mai mare aliat. “Prima noastră școală, ca industrie, a fost de la clienți. De la ei am învățat ce și cum trebuia făcut”, povestește Szigeti. Citiți mai mult în numărul de luni al revistei Business Magazin.