Parlamentul Slovaciei a respins participarea țării în cadrul
programului de susținere financiară a Greciei, scrie Bloomberg.
Votul recent a anulat o decizie a guvernului anterior de a
împrumuta Greciei 816 milioane de euro. Guvernul instalat în urmă
cu o lună s-a opus acordării de fonduri Greciei, spunând că țările
sărace nu ar trebui să plătească pentru indisciplina țărilor mai
bogate. Decizia Slovaciei nu va afecta accesul Greciei la pachetul
de credite de 80 de miliarde de euro convenit de guvernele din zona
euro în mai. Olli Rehn, comisarul european pe probleme economice, a
caracterizat decizia Slovaciei drept “o încălcare a angajamentului”
asumat de guvernul anterior.
Business Internaţional
Slovacia nu participă cu fonduri la bailout-ul Greciei
Parlamentul Slovaciei a respins participarea țării în cadrul programului de susținere financiară a Greciei, scrie Bloomberg.