Ești sluga regelui – îmi spune prințul,
ghicindu-mă după perdele –sluga muncită, cu picioarele bolnave,
a trădătorilor.
Ce jumătate de femeie ți-au promis,
ce sfert de pîine, ce iluzie de lună?
Ești o fantomă pîndind lîngă numele meu tulburat.
Sînt, touși, solidar cu tine – spune –
oglinda ta, eu însumi, prinț mereu
și niciodată rege al Danemarcei.
Servitor fanfaron care nu poți pricepe decît
partea bătută de lună a lucrurilor,
bufon plătit cu monezi de cenușă,
ascunzându-te după perdea
și-n mormintele regilor
și sub patul reginelor,
te pizmuiesc și sunt bolnav o clipă,
un prinț bolnav de-un dor de-a fi bufon,
și voi porni să te ucid cu milă –
ești mai mult decât mine, ești însăși istoria mea,
bufon căruia zeii i-ai lăsat
darul ascuns de-a-ncorona pe lume
cuvintele, ca niște regi copii.
Din volumul Florin Mugur, “Destinele intermediare”, Editura Tineretului, București 1968