Criza actuala nu s-a sfarsit, chiar daca exista sentimentul ca economia nu mai este intr-o situatie catastrofala, iar scenariul cel mai rau a fost evitat datorita interventiei autoritatilor si adaptarii rapide a companiilor la noile conditii, a afirmat presedintele Societe Generale, Frederic Oudea, citat de Mediafax.

“Cred ca cel mai rau scenariu a fost evitat datorita interventiei autoritatilor europene si americane si a adaptarii politicilor companiilor la noile conditii economice”, a declarat Oudea, in cadrul unei conferinte de presa organizata la Londra.

El a aratat ca sentimentul ca economia nu mai este intr-o situatie “catastrofala” este alimentat de impactul schemelor guvernamentale, de inflatia si dobanzile reduse care ajuta consumul in unele tari si de reacția foarte rapida a companiilor la criza, care au trecut la reducerea activelor în exces.

“Am un optimism moderat. Acesta nu este sfarsitul crizei, chiar daca am depasit scenariul cel mai rau”, a spus Oudea.