Angelica Marinescu
Sociologia alimentației
Teorii, perspective și tendințe contemporane
Editura Tritonic
„Volumul de față reprezintă sinteza cursurilor de sociologia și antropologia alimentației și gastronomiei pe care le-am ținut în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, începând cu anul 2012, la nivel de licență și de master. Punerea lor în volum se dorește a fi un mod de a mulțumi studenților care și-au manifestat interesul față de aceste cursuri și au participat cu entuziasm și asiduitate la ele, dar și un suport pentru viitoarele cursuri sau cercetări din acest domeniu.
Alimentația a devenit în ultimii ani una din temele de cercetare sociologică importante, iar sociologia alimentației se definește ca o arie specializată de cercetare, care își propune să ajute la înțelegerea transformărilor contemporane și să evidențieze cauzele crizelor alimentare. Acest domeniu de cercetare nu a fost, până de curând, considerat ca fiind de importanță centrală în sociologie, ceea ce e mai degrabă un paradox teoretic: deși practicile culinare reprezintă un loc de exprimare a identității și expun coduri de diferențiere socială, nu a fost ușor ca alimentația să se poziționeze ca obiect de cercetare autonom. În ciuda interesului arătat în studiile socio-umane pentru acest domeniu, nu există încă o sociologie a alimentației, ci mai degrabă sociologii ale alimentației (Poulain, 2002, p. 10), adică perspective de cercetare diferite asupra «faptului alimentar»”