Un sfert din creditele în lei acordate de bănci populației și firmelor din județele Sibiu, Suceava și Bistrița-Năsăud au ajuns restante la sfârșitul lunii iulie, dar cea mai dificilă situație este înregistrată în județele Vâlcea și Sălaj, unde o treime din împrumuturile în valută și respectiv cele în lei sunt achitate la timp, potrivit datelor BNR. La polul opus se află județele Dâmbovița (cu o pondere de 3% a restanțelor la valută) și Gorj (cu o pondere de 6% la creditele în lei).
Ponderea restanțelor la creditele în valută depășea 35% în județul Vâlcea la finalul lunii iulie, împrumuturi de 118 milioane de euro fiind înregistrate cu întârzieri la plată. Nici creditele în lei ale vâlcenilor nu se află într-o situație mai bună, ponderea restanțelor fiind de 24%. Creditele restante în lei ale populației și companiilor din Sălaj se apropiau de 30% din total. Creditele restante la valută ajung la 25% în Sălaj.
La nivelul sistemului bancar, mai mult de 14% din creditele în valută înregistrează întârzieri la plată, ceea ce înseamnă un volum total al creditelor neperformante de 4,5 miliarde de euro. La creditele în lei, majoritatea credite de consum fără garanții, ponderea restanțelor este de 15%, iar volumul total al întârzierilor la plată ajunge la 12,9 miliarde de lei.
