Compania româno-germană iQuest, care activează în sectorul aplicațiilor IT pentru mediul de business, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de peste 13 mil. euro, în creștere cu 20% față de anul trecut.

Compania din Cluj a încheiat exercițiul financiar din 2010 cu afaceri totale de 11 mil. euro. Potrivit conducerii iQuest, divizia de aplicații mobile va contribui cu peste 1 mil. euro în realizarea cifrei de afaceri bugetate pentru acest an.

“Vânzările generate de aplicațiile pentru mobile vor reprezenta în 2011 aproximativ 10% din businessul iQuest, în creștere semnificativă față de anul trecut. În prezent suntem implicați în proiecte pentru companii din domeniul auto, media sau retail”, a spus pentru ZF Transilvania Cornel Brody, CEO iQuest.

Compania a lansat recent aplicații iPhone, iPad și Android pentru Banca Transilvania și pentru constructorul automobilelor Jaguar. Aplicația pentru Banca Transilvania permite vizualizarea de informații cu privire la localizarea celei mai apropiate unități, cursul valutar sau cele mai noi știri despre bancă. Soluția software mai oferă posibilitatea de a folosi diverse instrumente, precum simulatorul de depozite sau de credite BT ori convertorul valutar.

“Costul pentru dezvoltarea unei aplicații mobile variază de la câteva mii de euro până la zeci de mii de euro, în funcție de complexitatea acesteia, iar dezvoltarea unui proiect complex poate dura câteva luni. În plus față de costurile inițiale, pentru dezvoltarea unei aplicații pentru platforme mobile apar cheltuieli ulterioare, care presupun mentenanță, precum și dezvoltarea de versiuni îmbunătățite”, a spus Brody.

Cea mai cunoscută aplicație realizată de iQuest, Trip Journal, este folosită în prezent de aproape 300.000 de utilizatori din întreaga lume și a primit premiul din partea Google în cadrul concursului mondial Android Developer Challenge.

Soluțiile iQuest pentru piața locală sunt: Enterprise Resource Planning, Business Intelligence, Customer Relationship Management, Management de documente și colaborare,

E-commerce, virtualizarea infrastructurii IT și soluții personalizate. Compania este parteneră a Oracle, Microsoft, Metastorm și ATG.

Clienții iQuest sunt companii din domeniile telecomunicații, servicii financiare, logistică, producție, comerț, IT, farmaceutică, media, servicii poștale. Printre clienții companiei se numără HP, Vodafone, Lloyd’s, Cora, Pinnacle, Hyperwave, Poșta maghiară, Libri, EMC, Qnamic, Ireland.com, Mega Image sau Virgin Atlantic.

Compania are în prezent peste 330 de oameni în centrele de dezvoltare software de la Cluj-Napoca și Brașov, intenționând ca până la finele anului să ajungă la 370 de angajați. iQuest caută să angajeze 40 de specialiști.

iQuest are sediul central în localitatea Frankfurt am Main din Germania și deține două centre de dezvoltare software, în Cluj-Napoca și Brașov, și birouri de consultanță în București, Budapesta, Paris și Göteborg.