În prima parte a zilei de ieri, considerată cea mai căl­duroasă de anul acesta, capacitatea parcurilor solare aflate în funcțiune era mai mare decât a proiectelor eoliene ope­ra­ționale în anumite intervale orare, asta deși puterea instalată a proiectele de „mori de vânt“ este de aproape 10 ori mai mare față de cea a fotovoltaicelor.

De exemplu, în jurul orei 10:20 funcționau numai 9 MW în parcuri eoliene, dar injectau energie în sistem 36 MW de proiecte solare, potrivit datelor Transelectrica.

Deși nu se poate vorbi deocamdată de o tendință, în contextul în care în România sunt funcționali peste 2.000 MW în parcuri eoliene și numai 200 în proiecte fotovoltaice, situația înregistrată în cursul zilei de ieri arată cât sunt de conectate sursele alternative de energie la condițiile meteo.

În primele șase luni ale anului, domeniul solar a atras investiții de aproape 240 de milioane de euro.

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.