În intervalul 24-26 august 2012, la Râșnov se va desfășura ediția a IV-a a Festivalului Istoric-Academic “În numele trandafirului”, care reunește, ca întotdeauna, prestigioase grupuri de reînscenare istorică dornice să ofere publicului o mostră de viață autentică dintr-un campament militar. Tema acestui an este Soldatul secolului al XIX-lea în timp de pace și de război. Vor fi ilustrate momente epocale din istorie, în care românul, aflat sub arme, a fost obligat să lupte fie pentru glia străbună, fie pe alte tărâmuri, depărtate de vatra sa, în conflicte în care sorții politicii mondiale l-au implicat, cu sau fără voia lui.
Astfel, vor fi evocați voltijorii și infanteriștii lui Napoleon I ca și grenadierii austrieci ai kaiserului Franz II din campaniile anilor 1805-1809, lăncierii și tribunii legiunilor lui Avram Iancu ce au luptat, în Munții Apuseni, în timpul Revoluției de la 1848-1849, apoi soldații din regimentele grănicerești din Ardeal contemporani Campaniei din Italia din 1859 și Războiului prusiano-austriac din 1866. O noutate sub zidurile mândre ale fortificației de la Râșnov va fi apariția unui grup de militari purtând uniforme sudiste și nordiste din vremea Războiului Civil american. Se poate pune legitima întrebare: ce legătură avem noi cu acel conflict fratricid din America de Nord? O privire rapidă în orice dicționar sau compendiu dedicat acelei conflagrații – coloană vertebrală a istoriei americane moderne – va releva că, în rândurile trupelor beligerante au fost și români, unii ajungând chiar la ranguri înalte în ierahria militară, precum ardeleanul George Pomuț, care a primit brevet de general de brigadă în armata de voluntari.
Războiul de Independență din 1877-1878 va beneficia de o pondere majoră în cadrul acestui spectacol de istorie vie. Alături de bravii noști “căciulari” sau “curcani” – cum fuseseră porecliți dorobanții – ce purtau o uniformă pur națională, inspirată de portul popular, confecționată chiar în gospodăria țărănească (cămașă de in și ițari albi din dimie, căciulă de miel negru ornată cu o pană de curcan, opinci și brâu de lână), vor apărea voluntarii bulgari, ale căror legiuni s-au format la Ploiești, apoi infanteriștii ruși și cerchezii din garda țarului. Nu va lipsi Marele Duce Nicolae, comandantul Armatei Imperiale de Operațiuni din jurul Plevnei, elegant și curtenitor cu doamnele din înalta societate bucureșteană ce se vor alătura, cochete, trupelor în campanie.
La festivalul coordonat de Asociația “6 Dorobanți” din București vor mai participa câțiva membri din Asociația “Le Poilu de la Marne” (purtând frumoasele, exoticele și comodele uniforme de zuavi ce formau trupele de elită ale armatei imperiale franceze care au luptat vitejește la Solferino), patru vânători austrieci din K.u. K. Kaiserschützenregiment Nr. 11 “Hall und Umgebung, un grup de hotărâți transilvăneni din Asociația “Datina străbună” (cu straie de munteni din oastea Iancului, însoțiți de brave moțogance al căror sunet din bucium va cutremura munții, la fel ca la 1848) precum și un numeros efectiv din Societatea “Tradiția” din Bulgaria. Șef de stat major va fi simpaticul și experimentatul baron Roman Gamotha, maior în Regimentul Nr. 3 de Dragoni și Inspector General al Cavaleriei Cesaro-Crăiești.
Fiecare grup își va avea propriul cort, unde va fi arborat drapelul respectiv și vor fi expuse piese de echipament și materiale documentare privind istoricul unității ce o reprezintă și palmaresul participărilor la acțiuni de reconstituire. Sociabili și îndatoritori, “soldații de duminică” se vor întreține cu publicul, vor da explicații pertinente despre ținuta ce o poartă și despre campaniile la care au luat parte de-a lungul istoriei. La ora mesei se vor încolona, cu gamela și lingura în mână, pentru a-și primi porția de mâncare cazonă gătită la cazan, chiar în tabără. Ofițerul cel mai înalt în grad va gusta mâncarea și, de o va găsi potrivită cu necesitățile de hrană ale oșteanului pe front, va ordona să fie distribuită trupei. Daca nu, cazanul se va răsturna și totul va fi aruncat – dar, să sperăm că aceasta nu se va întâmpla pentru că avem bucătari deprinși a drege, după cuviință, o tocană de cartofi sau o mămăligă.
Instrucția va ocupa majoritatea timpului soldatului. Fiecare grup va demonstra specificul acesteia în armata pe care o reprezintă. De mare succes se vor bucura Micii Dorobanți care, cu întreaga candoare infantilă, vor mărșălui alături de “marii dorobanți” și vor executa ordinele comandantului promovat din râdurile lor, un veteran oțelit în multe campanii, fruntașul Luca Drăghici.
Cu ocazia evenimentului de la Râșnov va fi lansat ziarul “Dorobanțul”, serie nouă, editat de Asociația “6 Dorobanți” sub îngrijirea dedicatului și priceputului ei redactor șef, caporal Bogdan Iorga.
La lăsarea serii, trupele se vor aduna în piața din fața Primăriei unde vor fi salutate de autoritatea civilă prin persoana domnului Primar Adrian Veștea care, ca totdeauna, va purta cu distincție, eleganta ținută a funcției sale compusă din redingotă albastră cu broderii de fir metalic, alb, la manșete și guler, străbătută diagonal de lenta tricoloră, iar pe cap bicorn cu galon argintiu. Secondant îi va fi locotenentul Nicolae Pepene, directorul Festivalului, care se speră ca va fi îmbrăcat și el uniformă, spre a onora slemnitatea. Se va forma un careu, comandantul suprem va da citire unui ordin de zi după care îi va răsplăti cu decorații pe cei care s-au evidențiat prin purtare vitejească și abnegațiune iar tuturor celorlalți le va înmâna diplome de participare. Un oaspete de onoare va fi Excelența Sa Marele Maestru al Ordinelor Austriei, Prof. Paul W. Weninger, GKLJ, venit special a oferi înalte distincții oficalităților locale și coordonatorilor acestui prestigios program de facilitare a contactului cu istoria prin experimentarea ei pe viu.
Concertul de fanfară ce va urma se poate transforma într-un bal popular ad-hoc dacă, în asistență, se vor afla suficiente localnice drăguțe și dornice să cunoască adevărați soldați din timpuri trecute, galanți și cu maniere alese, cu care să se prindă a dănțui.
Odată cu întunericul, se va așterne din nou liniștea peste urbe, pentru încă un an.
Sunt așteptați la Râșnov toți aceia care iubesc armata și istoria, care și-au păstrat inimile tinere și tânjesc a se mai juca de-a soldații. Dacă doriți ca visele avântate ale copilăriei să prindă concretețe, veniți la Râșnov să mirosiți praful de pușcă, să savurați gustoasa mâncare a ostașului, să vă entuziasmați la auzul unor marșuri mobilizatoare și să urmați, în pas cadențat, trupele la paradă. Nu pierdeți ocazia să redeveniți soldați pentru un week-end! Alăturați-vă trupelor aliate la Râșnov! Retrăiți istoria așa cum a fost!