Administrația Obama este în centrul unui scandal uriaș în care este implicată o companie din sectorul energetic.
Un reprezentant al Casei Albe ar fi făcut presiuni Departamentului Energiei pentru a obține un împrumut de 535 de milioane de dolari pentru compania Solyndra, deși soția acestuia lucra pentru producătorul de panouri solare, conform unor emailuri făcute public vineri și citate de Reuters.
Documentele se adaugă unei anchete desfășurate de Biroul Federal de Investigații (FBI) privind intrarea în faliment a Solyndra.
Emailurile arată o “relație neliniștitor de apropiată” între Casa Albă, donatori și investitori bogați în conexiune cu Solyndra, este de părere un congresman republican.
Steven Spinner, consilier la Departamentul Energiei, a trimis mai multe emailuri prin care reușit să obțină fonduri pentru compania energetică. Aceste acțiuni au avut loc într-o perioadă în care soția acestuia, Allison Spinner era partener la firma de avocatură Wilson Sonsini Goodrich & Rosati, care reprezenta compania Solyndra.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului Energiei Damien LaVera a declarat vineri că Spinner ar fi trebuie “să supravegheze și să monitorizeze cererile de fonduri făcute de către companii”, nepermițându-i-se însă să ia decizii cu privire la împrumuturi și condițiile acordării acestora.