Numărul șomerilor din Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel de după 1994 în perioada iunie-august, iar economia a crescut anemic în al treilea trimestru.
Economia britanică a avansat cu 0,5% în al treilea trimestru, după o creștere de 0,1% în cele trei luni anterioare, scrie The Telegraph, care citează date ale Institutului britanic de cercetare economică și socială (NIESR).
În perioada iunie-august, numărul total al șomerilor a atins 2,57 de milioane, maximul de după octombrie 1994, potrivit MarketWatch. Rata șomajului s-a majorat de la 7,7% în primăvară la 8,1% în vară.
NIESR avertizează că avansul economiei britanice este pe punctul de a deveni cel mai slab de la sfârșitul Primului Război Mondial. Institutul consideră, de asemenea, că economia este în continuare vulnerabilă la riscurile de pe piețele internaționale. Declinul producției industriale s-a accentuat, mai ales din cauza scăderii cererii pentru lemn, hârtie și metale. În consecință, producția industrială s-a contractat cu 0,3% în august, o scădere mai abruptă decât au anticipat analiștii.
Un purtător de cuvânt al Trezoreriei britanice a afirmat că estimările NIESR susțin afirmațiile recente ale ministrului de finanțe care apreciază că revenirea economiei va fi “agitată”. “Aceste valori arată că, deși Marea Britanie nu se poate izola de ceea ce se întâmplă cu principalii săi parteneri comerciali, măsurile guvernului de a limita deficitul și de a reechilibra economia ajută economia britanică să crească în continuare”, a explicat oficialul britanic. Pe de altă parte amplificarea șomajului la cel mai ridicat nivel din ultimii șaisprezece ani întărește fragilitatea redresării economiei.
Șanse extrem de mici ca băncile britanice să dea faliment
Analiștii contestă decizia agenției Moody’s de a reduce calificativele unor bănci britanice și argumentează că turbulențele din centrul financiar al Londrei și expunerea creditorilor britanici la obligațiunile guvernamentale din zona euro sunt mult inferioare celor din alte state, scrie CNBC. Moody’s a retrogradat săptămâna trecută 12 bănci britanice, printre care Royal Bank of Scotland (RBS) și grupul Lloyds, și a sporit astfel temerile cu privire la sănătatea și solvabilitatea instituțiilor de credit britanice.
“Retrogradarea este irelevantă și un pic ridicolă. De ce vrem să speriem populația când atât Lloyds, cât și RBS sunt practic deținute în totalitate de stat? Sunt șanse mai mari să înghețe iadul decât ca guvernul să permită eșecul acestora. Este ca și cum ai pune sare pe rană, iar timpul ales nu este oportun. Moody’s încearcă să își refacă reputația după criza subprime, dar ar trebui să fie foarte atenți la modul în care o fac”, a declarat analistul de piață David Bulk de la compania de brokeraj BGC Partners.