Șomajul va afecta anul acesta aproape 75 de milioane de tineri în întreaga lume, nivel apropiat de cel de la apogeul crizei economice mondiale, estimează Organizația Interna­țională a Muncii (OIM), care avertizează că șomajul în rândul tineretului va rămâne la cote ridicate până cel puțin în 2016.

OIM consideră că țări precum Spania și Grecia ar trebui să utilizeze măsuri de stimulare precum programe de infrastructură pentru a combate șomajul, devenit o problemă cronică, scrie Financial Times.

“Este foarte clar că, având un șomaj de peste 50%, primul lucru pe care aceste țări trebuie să-l facă este să creeze mai multe locuri de muncă, iar aceasta nu se poate realiza decât stimulând economia, de exemplu prin programe de infrastructură”, a afirmat Ekkehard Ernst, analist la OIM.

Anul acesta, rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani va crește la 12,7%, de la 12,6% în 2011. Pentru anul trecut, dacă ar fi incluse datele privind milioanele de persoane care au renunțat să mai caute de lucru, rata ar urca la 13,6%. Imaginea este și mai sumbră dacă este avut în vedere faptul că tinerii care și-au prelungit perioada de studiu vor intra pe piața muncii, îngroșând numărul șomerilor. În 2009, anul în care criza economică globală a atins maximul de intensitate, numărul șomerilor tineri a urcat la 75,4 milioane, potrivit AFP.

“Până în 2016, rata șomajului în cazul tineretului va rămâne la aceleași niveluri ridicate”, estimează Ernst.

Organizația a respins propunerile unor grupuri de business pentru dereglementarea pieței muncii pentru a-i încuraja pe angajatori să angajeze mai mulți tineri. “Este puțin probabil ca flexibilizarea și mai mult a pieței muncii să ajute în situația actuală”, a spus Ernst, care a dat exemplul Spaniei, unde dereglementarea a redus șomajul în anii de boom economic, dar l-a acutizat rapid când a venit criza.