Ne-am obișnuit (ne-am lăsat obișnuiți) să evaluăm și să prețuim lucrurile în funcție de valoarea lor de întrebuințare. La ce folosește? La ce e bun? La ce este util? Ce „știe să facă”? La ce ajută? – sunt întrebările ale căror răspunsuri generează ierarhii de utilitate și de importanță. Conform acestui model de gândire, ultimele locuri ale clasamentului sunt ocupate de acele „lucruri” care nu sunt bune de (la) nimic.
Unul dintre aceste „lucruri” de o crasă inutilitate este curcubeul. Asemenea unuia care, acum câteva zile, mai exact duminica trecută, a îmbrățișat Bucureștiul.
La ce este bun curcubeul? La nimic. Ajută la ceva? Nu. Este folositor? Nici vorbă. Atunci de ce este? Pentru că… și aici se poate răspunde cu o ridicare din umeri sau cu o mie de răspunsuri.
Despre acest „bun de nimic” a cântat Judy Garland în filmul „Vrăjitorul din OZ”, film realizat în 1939, iar acel cântec a devenit, conform American Film Institute, cea mai bună piesă muzicală interpretată într-un film din toată istoria cinematografului.
Somewhere, over the rainbow, way up high
There’s a land that I’ve heard of once in a lullaby.
Somewhere over the rainbow, skies are blue
And the dreams that you dare to dream
Really do come true.
În alt loc, despre același arc de culori, scrie așa:
Iată, Eu fac un legământ cu voi și cu sămânța voastră care va veni după voi. Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi, pentru toate neamurile de oameni, în veci. Curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine și pământ…
(Facerea, 9)
La ce e bun curcubeul? Cum am mai spus: la „nimic”.