Într-o societate în care, în genul cameral, concertele atrag foarte puțin public, festivalul SoNoRo reprezintă o unică excepție. Este vorba despre un fenomen cultural care, ajuns acum la cea de a V-a ediție, are la bază o rețetă care ne menține încrederea în potențialul parteneriatului artistic cu mediul economic privat.
Surprinzând încă de la prima apariție, festivalul de muzică de
cameră SoNoRo continuă să o facă și acum, prin continuitate și prin
prospețimea ideilor cu care asociază muzica de cameră și o lume
senzorială a evadării din cenușiul cotidian. Corect mulați pe
necesitățile unei categorii de public încă ignorate de imobilismul
instituțional al altor manifestări de gen, membrii echipei SoNoRo
condusă de violistul german de origine română Răzvan Popovici,
inventatorul acestui festival, au reușit să se facă auziți și
crezuți de tineretul activ din clasa medie a zonei urbane. SoNoRo
este o inițiativă privată, dar susținută și prin fonduri
publice.
Ediția din acest an ne invită la “Un ballo in maschera”. O
propunere de nerefuzat în perioada 31 octombrie – 14 noiembrie când
sfârșitul de toamnă tinde să ne facă prea melancolici. Din
fericire, nu vom avea timp de astfel de gânduri, pentru că
noutățile acestui an ale festivalului sunt cu adevărat
surprinzătoare.
Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo continuă să
aibă anvergură națională, concertele sale fiind programate și la
Cluj și Iași. Deschiderea de duminică, 31 octombrie 2010, din “Sala
Unirii” a Palatului Cotroceni din București, este primul reper al
seriei de 14 concerte susținute de 30 de muzicieni. Ne este promisă
aceeași abordare vie și total deschisă spre comunicarea interactivă
– în plan ideatic desigur – cu publicul. Și este vorba despre un
public căruia SoNoRo știe să-i ofere un amestec de ingrediente
precum snobismul, profesionalismul, inventivitatea, combinație care
îl flatează, făcându-l ca, în final, să simtă beneficiul unei stări
de bine unice pe care o poate oferi contactul cu muzica de cameră.
O altă noutate este existența în biografia festivalului a primelor
concerte așezate sub frontispiciul SoNoRo desfășurate la New York
și Londra în celebrele Carnegie Hall și Wigmore Hall, în sprijinul
dorinței manifeste a festivalului de a deveni un reper al genului
pentru estul Europei.
Sălile în care sunteți așteptați sunt Palatul Cotroceni, Palatul
Cercului Militar Național, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, ARCUB
și Muzeul George Enescu (București), Biblioteca Mihai Eminescu
(Iași), Biserica Reformată Calvină, Universitatea Babeș Bolyai,
Turnul Croitorilor și Club Diesel (Cluj). Anul acesta la București
vor fi și o expoziție de fotografie (Hiroshi Watanabe – Dragoș
Lumpan), proiecții video și de film, printre care documentarul
“Chopin reloaded” în regia lui Krzysztof Dzięciołowski (Polonia,
2010) care va fi prezentat în premieră, în parteneriat cu TIFF –
Festivalul Internațional de Film Transilvania, toate îmbrăcate în
haina multicoloră a festivalului, construită și recreată cu
profesionalism, credință și încăpățânare, pentru că altfel nu se
poate.
SoNoRo – din fericire – nu-și schimbă orientările, nu-și consumă
din propria energie și nu se lamentează. Așa au fost convinși
oameni care altminteri nu calcă niciodată la concerte de muzică de
cameră, că de la SoNoRo e “trendy” să nu lipsești.
VIRGIL OPRINA (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune
din 1990 și este jurnalist free-lancer de televiziune și
corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universității
Naționale de Muzică are de asemenea și un master în muzicologie,
fiind în prezent doctorand la aceeași facultate. Scrie critică
muzicală din 1995 adunând sute de articole publicate în reviste sau
secțiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri
culturale, îmbinând activitatea publicistică și de realizator de
documentare, reportaje și corespondențe de televiziune, cu aceea de
interpret de muzică contemporană sau blues.