Cele mai bune fotografii din lume, premiate la Sony World Photography Awards (SWPA), cea mai mare competiție de profil la nivel mondial, sunt expuse în aceste zile la Salina Turda, și într-unul din marile molluri clujene

„Lucrările premiate sunt alese din peste 173.000 de înscrieri din 171 de țări, ne-a declarat Cătălin Neagu, Group Product Marketing Manager Sony România. Pentru expoziția de la Cluj-Napoca am reușit să aducem toate lucrările expuse la manifestarea anterioară de la Londra, printre care se numără și fotografiile celor doi fotografi români premiați. Este o expoziție la care îi așteptăm pe toți iubitorii de fotografie și care sperăm să îi inspire pe cei care vor să se înscrie la ediția 2016”.

Printre fotografiile expuse se numără și cele din seria „Camera intimă”, realizate de Cosmin Bumbuț, câștigător al premiului „Fotograful anului” la secțiunea „Arhitectură” în cadrul SWPA 2015. Ineditul acestui grupaj foto decurge din faptul că el cuprinde imagini realizate în 35 de închisori din România. La scurt timp după câștigarea premiului, Cosmin Bumbuț a declarat: „Premiul de la Sony World Photography este cel mai important pe care l-am câștigat până acum. Mă bucur că fotografiile din proiect au fost apreciate internațional, mai ales că, din 2008, de când am început această serie, m-am întrebat cum va fi primită și înțeleasă. „Camera intimă” este un spațiu destinat dragostei și tandreței, dar care anulează, în același timp, ideea de intimitate.”

Cea de a doua lucrare românească premiată și expusă este „Alesul oilor”, de  Mihaiu Auraș, câștigător al premiului România National Award, care surprinde momentul în care ciobanii își pregătesc oile pentru iernat. „Fotografia înseamnă pentru mine nu un simplu job, ci pasiune, stil de viață. Este un sentiment extraordinar să știi că talentul și munca în domeniul artei fotografice ajung să fie apreciate și recunoscute. Am câștigat mai multe concursuri, dar de această dată bucuria este mai mare, pentru că este vorba despre un premiu internațional.” a declarat Auraș.

Sony World Photography Awards este cea mai mare competiție de fotografie din lume. La ediția 2015, cea de a opta, a fost înregistrat un număr record de înscrieri, mai exact 173.444 din 171 de țări, cu o creștere de 24% față de anul precedent și au fost decernate 54 de premii naționale.

Expoziția poate fi vizitată până la 20 martie și face parte din proiectul Photo Romania 2015, derulat de Asociația PhotoRomania, fiind finanțată printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.

Auraș Mihaiu, Alesul oilor

Auraș Mihaiu, Alesul oilor