Joi, 19 ianuarie 2012, la Muzeul Național al Literaturii Române a avut loc un eveniment intitulat “Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu”, organizat de editura Cununi de stele și prilejuit de împlinirea a 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Au evocat opera și personalitatea Amitei Bhose: Maria Grapini, consul onorific al Republicii India, invitat special al editurii Cununi de stele; Elena Andronache, fostă studentă și colaboratoare a Amitei Bhose; Carmen Mușat-Coman, fostă studentă, colaboratoare a Amitei Bhose, director editorial Cununi de stele; Lucian Chișu, director al Muzeului Național al Literaturii Române.

Îndrăgostită de opera eminesciană după ce a descoperit-o în Manualul de limba română de la Universitatea București în 1959, Amita Bhose (Calcutta,1933-București, 1992) a renunțat la tot în India – avere, soț – pentru a trăi în România, țara unde s-a simțit acasă, țara pe care, așa cum afirma Zoe Dumitrescu-Bușulenga “a iubit-o mai mult decât mulți români și a slujit-o cu inteligența și condeiul ei”. Teza sa de doctorat, cu tema Influența indiană asupra gândirii eminesciene, susținută sub îndrumarea prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Bușulenga, a fost publicată cu titlul “Eminescu și India“ și i-a adus renumele de “a fi unul dintre cei mai avizați cercetători ai istoriei pătrunderii culturii indiene în spațiul cultural european.” (George Munteanu). A făcut parte din colectivul însărcinat cu editarea operei eminesciene – ediția Perpessicius – “ceea ce i-a dat prilejul cunoașterii adâncite a poetului, a gândirii sale. Și a început să publice pagini de analiză a textelor lui antume și postume, a însemnărilor de pe manuscrise, a variantelor, cum numai puțini eminescologi au izbutit. Cu o acribie de om de știință și cu o intuiție ascuțită a contextului, Amita Bhose a deschis un unghi de perspectivă comparatistă între spiritualitatea indiană și română, cum nu se mai întâlnise până atunci.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). Cercetările sale au demonstrat și că Eminescu a fost primul traducător român din limba sanscrită, Amita Bhose fiind prima persoană care, după aproape 100 de ani, a analizat, transcris și însoțit de aparatul critic cele trei caiete manuscrise ale poetului care conțineau traducerea Gramaticii sanscrite mici a lui Franz Bopp, aflate la Biblioteca Centrală Universitară din Iași.

Cu o modestie pe care doar spiritele mari o au, a considerat ca fiind o cinste faptul de a fi prima traducătoare a lui Eminescu în limba lui Tagore, bengali, cartea “Eminescu: Kavita (Poezii)” apărând la Calcutta în 1969. Cu aceeași modestie a primit, în 1972, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Eminescu în bengali.

De-a lungul anilor a predat – numai în limba română – cursuri practice de bengali, sanscrită și cursuri teoretice de civilizație și estetică indiană la Universitatea București (1972-1991) și a conceput, în premieră, instrumente de lucru pentru studenți: Manual de limba bengali, Dicționar bengali-român, Manual de limba sanscrită, Dicționar de verbe sanscrit-român. A tradus în bengali literatură română – poezie contemporană, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Ion Agârbiceanu, Marin Sorescu, piesele lui Caragiale, Mihail Sebastian au fost jucate la Calcutta în traducerea sa. A publicat în presa culturală din India ecouri ale receptării literaturii indiene în România, în special a lui Tagore. Amita Bhose a fost, de altfel, prima și singura traducătoare din bengali în română (limba maternă a lui Tagore și a Amitei Bhose) a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 1913.

În presa culturală română și indiană a publicat peste 56 de traduceri din bengali în română și din română în bengali, peste 90 de articole, studii. A susținut peste 100 de conferințe și emisiuni radiofonice și a acordat peste 20 de interviuri despre Eminescu, literatura română și indiană.