Hanno Soravia (foto), 50 de ani, care controlează alături de fratele său, Erwin Soravia, grupul austriac de investiții cu același nume, proprietarul complexului Metropolis Center din București, spune că sunt slabe șanse ca proiectul de pe bulevardul Iancu de Hunedoara să fie vândut în viitorul apropiat. El se așteaptă ca un potențial cumpărător să își asume achiziția la un randament de cel mult 7%, nu 8,5-9% cât este vehiculat în prezent.
“Pentru moment nu îl poți vinde. Fondurile de investiții nu sunt interesate încă de România, dar simțim că se întorc. La randamente de 8,5-9%, cât sunt vehiculate acum în piață, nu vinde nimeni. Rămâne de văzut cine mută primul. Noi nu mutăm. Așteptăm deoarece știm că astfel de proprietăți se vând la 7%. Atâta timp cât poți plăti dobânzile, așteptarea nu este o problemă”, spune Soravia, care își evaluează proiectul la 68-75 mil. euro, în condițiile în care investiția nu a depășit 50 mil. euro.
Proiectul cuprinde spații de birouri cu o suprafață de 11.000 de metri pătrați, în care își desfășoară activitatea firme precum DLA Piper, Advent, Parexel sau Citroën. În complex se află și sediul local al BERD, precum și un apart-hotel de 78 de camere, operat de lanțul Starlight Suiten Hotel, un magazin Mega Image și restaurantul Loft. Două etaje din cadrul zonei de birouri, reprezentând spații de 2.500 de metri pătrați, nu au însă chiriași, iar în apart-hotel gradul de ocupare este de 51%, dar mult mai redus în timpul week-end-urilor, în condițiile în care Bucureștiul este în continuare mai mult o destinație de afaceri.