Aidoma personajelor din Manualul de zoologie fantastica scris de Jorge Luis Borges impreuna cu Marguerita Guerrero, Sorin Comorosan este o alcatuire bizara si aparent incongruenta. Biochimist, fizician, matematician si filozof, el a publicat recent la editura Eminescu un roman care nu va trece neobservat: Nedespartirea de Borges.
– Evadarea ar putea fi un cuvant definitoriu pentru Sorin Comorosan, care a evadat in literatura parasind biochimia si, mai recent, fizica. Toata viata dvs. este o evadare?
-As spune mai curand un vagabondaj.
– Asocierea dintre vagabondaj si stiinta suna bizar, nu vi se pare?.
– Eu sunt practic un vagabond. Asta mi se trage, banuiesc, de la structura mea schizoida, de persoana divizata. Partea interesanta este ca toata activitatea mea sta sub semnul acestei maladii: ziua si noaptea. Eu am facut pe de-o parte biologie, care este o stiinta descriptiva, pe de alta matematica, domeniu care reprezinta un limbaj pentru cea dintai, iar acum fac literatura, care utilizeaza cuvantul, si am construit un model matematic pentru filozofie.
– A doua dvs. pasiune in ordine cronologica – prima in ordine afectiva – este literatura. Cand v-ati apucat propriu-zis de literatura?
– Eu am inceput cu filozofia, si treaba asta s-a datorat intalnirii mele borgesiene cu Noica. El m-a intrebat, dupa cateva discutii, de ce nu scriu. Cum o sa scriu, eu nu stiu sa scriu?! Noi, in stiinta, avem subiect, predicat, complement. Nu avem atribut… Asa am intocmit primul meu eseu cerut de el, care avea titlul atiinta si filozofie. Am realizat o chestie foarte riguroasa, analitica. E-o porcarie! Ai mutat cartoful dintr-o parte in alta… Incearca sa gasesti un concept…, mi-a spus Noica. Asa am intrat eu, prin el, in filozofie. In cele din urma mi-a marturisit ca, intr-adevar, stiu sa scriu. Uitandu-ma acum in urma la prima mea carte, Exercitii de naivitate, care a placut multora si a fost publicata in spaniola la Universitatea din Santiago de Chile, pot spune ca are foarte mult lirism in ea, desi este o carte de eseuri filozofice. De exemplu, capitolul despre realitate poarta titlul Unde te-ai ascuns, realitate?, care nu este un titlu de scientist, ci de artist.
– Cum s-a petrecut intalnirea noiciana cu Borges?
– Este descrisa in Exercitii de naivitate. Fusesem invitat la Buenos Aires, la Congresul latino-american de biologie matematica, sa tin o conferinta. Pe vremea aceea, eram in plina ascensiune in America, eram bine platit, era epoca de glorie a biologiei moleculare, primeam zeci si zeci de invitatii. Dupa sustinerea lucrarii mele, am fost solicitat de Universitatea din Buenos Aires sa tin anual un curs. Asa a inceput marea mea romanta cu America Latina: tinand cursuri de biologie-matematica in limba engleza. Acolo am inceput sa invat spaniola. ai, intr-o buna zi, m-am trezit amestecand, fara sa vreau, engleza cu spaniola. Atunci mi-a intrat mie in cap: Sunt aici, ce dracu, ma duc la Borges!. Am ajuns la el intr-o maniera foarte ciudata. Traia retras, dispretuia mediul academic, asa incat l-am contactat in singurul fel care mi-era la indemana: la telefon. I-am spus ca sunt un om de stiinta care vrea sa stea de vorba cu el. M-a primit si a avut o atitudine neasteptata. Ni s-au amestecat biocampurile, ne-am placut reciproc de la prima vedere. Din primul moment m-a tinut mereu de mana si mi-a spus tinere!. Ehee, eu eram trecut de mult de…, dar ce mai conteaza…
– Borges era orb pe-atunci?
-Da, sigur, era in ultimii sapte-opt ani de viata. M-a intrebat in ce limba vreau sa discutam, si cum a doua mea limba materna e engleza, am inceput in engleza si am virat usor catre spaniola. Mi-am inceput discursul spunandu-i ca noi, in stiinta, avem un fantastic la fel ca in literatura sI ca modelul lui de fantastic seamana terbil cu modelul nostru de fantastic. Pentru ca daca e sa schimb cosmogonia cu cosmologia moderna, asta e un model fantastic. Paracelsus si roza parabola lui despre iluzie si despre miracol – ma impresionase enorm. Ii povesteam cum explic eu aceasta povestire studentilor mei, vorbindu-le despre rolul maestrului adevarat, si cum se amesteca realitatea cu fantasticul. De-aici a inceput totul. Am plecat de la Borges asa de excited, incat am scris capitolul dedicat acestei intalniri, din cartea mea Exercitii de naivitate, pe data. M-am dus pe Corrientes, la un restaurant, am luat o sticla de un litru si jumatate de vino tinto, o friptura, venisem seara, am scris repede-repede, ca nu cumva sa pierd ceva din aceasta intalnire fierbinte. Parea un text scris de un copil, avea o groaza de adjective, dar nu am schimbat nimic, ca sa pastrez frumusetea si tensiunea de atunci.
– Ce alte repere literare aveti in spatiul Americii Latine?
– Ei sunt bagati cam toti in aceeasi oala. Realismul miraculos si fantasticul. Imi place foarte tare, dupa Borges, Mario Benedetti, un scriitor urias, foarte putin cunoscut la noi. A scris o carte, La tregua (Intervalul), pe care o consider unul din marile romane de dragoste ale lumii.
Ca sa ma intorc la Borges, ultima mea carte, Nedespartirea de Borges, are trei niveluri. Primul este cel al falsificarii – ideea este a lui Borges, el care a falsificat toate legendele Nordului si nu numai. A falsifica, in spirit borgesian, inseamna a rescrie acum si aici. Eu am rescris, in acest prim capitol, povestirile lui Borges acum si aici. In a doua parte a cartii, am scris propriile mele povestiri, cu inspiratia lui. In partea a treia, imi scriu, pur si simplu, povestile mele. De aici, nedespartirea de Borges. Orice despartire are in ea si o nedespartire. In partea a treia deci, Cat costa un om?, Deutsches Requiem si mai ales povestea de dragoste sunt propriile mele povesti. Acest roman facut din povesti, un roman postmodern (eu sunt un nouazecist intarziat), este o poveste in poveste care povesteste o poveste.