Majorarea anuntata a deficitului bugetar pentru investitii in infrastructura va fi fara folos daca Guvernul nu pune la punct modalitati noi de urmarire a eficientei cheltuirii banilor publici.
Sunt multi bani gata de investit:
2 mld. euro. Astfel, cheltuielile bugetare vor creste cu 2,2% din PIB, ceea ce inseamna o majorare a deficitului bugetar de la 0,9% la 2,5% din PIB, adica de la 810 milioane de euro la 2,25 miliarde euro.
Acest hei-rup guvernamental, dupa un an si jumatate in care marile proiecte de investitii au lipsit, ridica semne de intrebare asupra capacitatii de gestionare. Dar sa spunem ca ce-a fost nu va mai fi si ca initiativa este buna, in conditiile nevoilor de infrastructura, spitale si scoli.
Acum, cele mai multe discutii sunt daca majorarea deficitului va duce la inflatie. De asemenea, este in discutie si influenta negativa asupra deficitului extern, care ar putea creste din cauza importurilor de utilaje, echipamente si materii prime necesare investitiilor.
Aceste temeri au un grad de adevar, dar balansate cu foloasele, devin minore. Romania are nevoie de dezvoltare, de recuperare a decalajelor.
Cea mai mare temere, mult mai importanta decat dezechilibrele macro, este cea privind eficienta cheltuirii banilor.
Fara programe standardizate de urmarire a eficientei investitiilor, banii vor fi pierduti.
Eficienta inseamna trei lucruri: stabilirea unor prioritati corecte, urmarirea costurilor si calitatea lucrarilor.
In ceea ce priveste stabilirea gradului de prioritate, inceputul este bun. Domeniile majore sunt corect alese: infrastructura, sanatate, educatie.
Dar pasul doi este mult mai complicat: in ce sosele sau linii de cale ferata trebuie investit? Este mai importanta centura Bucurestilor decat bucata de autostrada Fetesti-Constanta? Care este raportul investitie/profit, in termeni de utilitate publica, pentru proiectele de infrastructura?
Companiile private cheltuiesc o gramada de bani pentru studii si informatii care sa le indice cea mai buna investitie.
In cazul investitiilor in bunuri publice, e si mai complicat. Optimizarea alocarii resurselor nu se poate face fara consultarea utilizatorilor, care, in cazul infrastructurii, sunt companii sau persoane fizice.
Odata stabilita alocarea banilor pentru un proiect, urmeaza urmarirea costurilor. Cea mai simpla cale de a obtine costuri mai mici este garantarea mediatizarii puternice a licitatiilor si includerea din start a unor proceduri si timing-uri de contestare. Cand companiile mari au posibilitatea sa intre in joc, vor lupta cu “firmele-fantoma”, create special de “initiati”.
In sfarsit, la calitatea lucrarilor conteaza standardizarea raportarii gradului de satisfactie a utilizatorilor finali.
Dar o masura si mai buna este testarea la fata locului de catre utilizatorii finali care au si putere. Din acest punct de vedere, cel mai bun prim-ministru este cel in concediu, ca turist. Dar nu plecat cu elicopterul. Feed-back-ul obtinut atunci cand cei care au puterea executiva intra in realitatea “imediata”, in calitate de utilizatori obisnuiti, face cat o suta de rapoarte.
Eficienta cheltuirii banilor este vitala pentru ca exista o mare capcana: banii sa mearga in proiecte “cu sclipici”, care dau bine pe macheta.
Spre exemplu, din banii alocati la rectificare se vor face camine pentru studenti, dar actualele camine sunt foarte prost administrate. Oricine poate vedea in ce stare se prezinta caminele Regie sau Grozavesti Si nu banii sunt problema, ci nepasarea administratorilor si lipsa de supraveghere a activitatii lor de catre oficialii din Ministerul Educatiei. End-user-ii, adica studentii, nu sunt consultati, nu exista feed-back asupra investitiilor care deja se fac.
Asa ca daca ce avem nu putem administra corespunzator, ce garantii sunt ca ce vom avea nu va ajunge in aceeasi situatie?
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.