Printre zgomote de picamăre și clădiri în construcție, administratorii de localuri din Centrul vechi al Capitalei fac ultimele pregătiri înainte de sosirea celor 20.000 de suporteri spanioli la finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, ce va avea loc mâine.

Grupuri de susținători ai celor două echipe au început să ajungă la București încă de ieri, dar patronii barurilor și teraselor din zona Universității spun că profitul va intra în buzunarele lor abia în ziua finalei, când se așteaptă la un val mai mare de clienți decât întrâo zi de lucru obișnuită.

“Au început să vină, dar deocamdată nu fac consumație. Noi suntem pregătiți tot timpul anului, dar ne așteptăm ca ziua de mâine să ne aducă mai mulți clienți ca de obicei. De aceea am decis suplimentarea cantității de bere pentru ziua de mâine.”, a afirmat patronul localului St. Patrick de pe strada Smârdan. El spune totuși că atenția acordată finalei este “exagerată” și că un “astfel de meci între două echipe ca Manchester United și Manchester City ar fi fost mult mai profitabil, poate chiar la nivelul serilor în care englezii vin și petrec aici”.

Steagurile spaniole, meniurile “speciale” și cantitățile de bere dublate din depozite sunt elementele pe care mizează în aceste zile administratorii teraselor din Centrul vechi al Capitalei.

“Ne așteptăm să funcționăm la capacitate maximă. Am suplimentat cantitatea de bere până la 4.000 de doze și am pregătit meniuri speciale în limba spaniolă, care includ mâncare cu specific hispanic”, spune o barmanță a terasei Gin Factory de pe Lipscani, care va fi nevoită să vină mâine la serviciu mai devreme cu două ore.

Lucrurile nu stau altfel nici la Curtea Berarilor de pe strada Șelari. Barmanul și ospătarul care vor întâmpina suporterii spanioli au program prelungit. Într-o zi obișuintă de miercuri, aceștia începeau programul la ora 12.00. De mâine, la ora 9.00 ei vor servi primi clienți cu preparate românești și multă bere.

“Am dublat și noi cantitatea de bere pentru zilele astea. Nu cred că vor face consumație la fel ca englezii, dar ne așteptăm să compensăm prin meniurile pe care le-am pregătit. Din ce am văzut ieri și astăzi, sunt deschiși la preparatele specifice nouă, iar micii se numără printre preferințele lor”, adaugă ospătărița localului.

În ultimele două zile, străzile din centrul Bucureștiului au început să “respire aer spaniol”. Fără a da prea multe de înțeles din amenajarea localurilor din zonă pentru finala Ligii Europene, managerii acestora s-au axat mai mult pe varietatea meniurilor și cantitatea de băutură pusă la dispoziția clienților hispanici.

Mâine, începând cu orele 21.45, se așteaptă ca Finala Ligii Europa dintre Atletico Madric și Athletic Bilbao să strângă pe Arena Națională în jur de 55.000 de suporteri români și spanioli.