Alain Besançon
Anatomia une stafii
Falimentul unei utopii întrupate
Editura Humanitas
Traducere din franceză și note de Mona Antohi și Sorin Antohi.
„Stafia care, în imaginarul politic al lui Marx, bântuia Europa – scrie Gabriel Liceanu – n-a avut parte niciodată de un corp care s-o preceadă. Ea a fost și a rămas o stafie chiar și după ce a fost proclamată întruparea ei. Ce s-a întâmplat însă cu oamenii care au fost puși să trăiască într-o economie ireală și irealizabilă și care au experimentat pe pielea lor încarcerarea într-o utopie? Cum poți angaja popoare întregi, pornind de la o fantasmă politico-economică, în construirea planificată a neantului? Niciun autor nu a descris, într-o manieră mai concisă și mai limpede ca Alain Besançon, o realitate care, încălcând toate legile economiei, s-a declarat a fi economia însăși, «socialismul real». Cartea lui Alain Besançon răspunde așadar la întrebarea «cum e cu putință ceva care nu e cu putință?». Ea e anatomia unei societăți care nu poate genera nimic pentru indivizii care o alcătuiesc, ci doar pentru economia de război menită să apere partidul care deține puterea. Și care, paradoxal, trăiește pe spezele societății pe care își propune s-o distrugă («capitalismul»). Un țel care, odată atins, ar reprezenta și propriul ei sfârșit.
O carte obligatorie pentru noile generații cărora le place să viseze în anticamera unui coșmar pe care părinții lor l-au trăit.“
Câteva citate:
„…pentru a crea spațiul în care socialismul va încolți și va înflori în sfârșit, trebuie distruși germenii unei bogății ostile care ar proveni din capitalism. Din acest motiv, majoritatea actelor economice ale regimului sovietic au ca scop nu doar să organizeze producția de bunuri – care trebuie să provină din socialsimul ce se dezvoltă potrivit legii sale naturale – ci și să dezorganizeze această producție în măsura în care, de fapt, aceste bunuri provin sau se consideră că provin din capitalism” (pag 34-35)
„Occidentul nu este un model demn de admirație. Dimpotrivă, el reprezintă capitalismul și imperialismul, care sunt un rău absolut. Modelul veritabil este socialismul, pentru care nu există model. Occidentul furnizează imagini de moderintate care, transpuse în doctrină, extrapolate, pot servi la a-l imagina. El furnizează tehnici care pot fi însușite pentru a-l distruge. Imitația este plină de ură și nemărturisită.”
Sau: „Calitățile care în Occident determină reușita – inteligența, știința, bunul-simț, curajul – antrenează acolo eșecul. Într-adevăr, toate aceste calități sunt legate de dezvoltarea liberă a persoanei, care nu este favorizată în regimul sovietic. Acesta îi preferă deci și îi promovează pe cei care se mulțumesc cu o dezvoltare impersonală, cu o stare de nonpersonalitate. Sunt promovați cei care fac dovada de fidelitate sau de conformitate, și testul acesteia este capacitatea de a înfăptui anumite acte pe care morala comună le dezaprobă, dar pe care morala ideologică le ordonă.”(pag 117)
„Supusul sovietic mediu se mișcă pe lângă asemenea zone (pungi de socialism realizat –n.m) și toată viața sa se luptă pentru a nu se împotmoli în ele. Peisajul rural al Rusiei centrale prezintă cât vezi cu ochii sate devastate, unde vagabondează o populație pauperizată, decăzută, roasă de alcoolism și de mizerie, degradată până într-atât, încât mulți consideră că nici măcar întoarcerea la libertate și dizolvarea colhozurilor nu ar putea, timp de mai multe generații, să o regenereze în țărănime adevărată. Peisajul urban este unul dintre cele mai sinistre de pe pământ. Alinieri de imobile prost construite, date în folosință gata deteriorate, străzi fără magazine și fără tarabe, animate doar de cozi și de bețivi, cocioabe suprapopulate; mulțime rău îmbrăcată cu mină proastă, posomorâtă, brutală; delincvență juvenilă, toate acestea au fost de mult ori descrise”(pag 112)
Alain Besançon s-a născut în 1932 la Paris. A absolvit Institutul de Studii Politice din Paris în 1952; este doctor în istorie (1957) și în litere (1977). A fost cercetător la CNRS (1959–1963), apoi profesor la École des Hautes Études en Sciences Sociales (1963–1992). A desfășurat numeroase stagii ca cercetător și a fost visiting professor la instituții aca demice de prestigiu: Columbia University, Rochester University, Wilson Center, Stanford University, Academia de Științe a URSS. Discipol al lui Raymond Aron, Alain Besançon este unul dintre cei mai proeminenți specialiști în istoria rusă și sovietică. Numeroasele sale lucrări științifice au fost publicate în reviste precum: Daedalus, Journal of Contemporary History, Encounter, Survey Commentary, Policy Review, Annales, Contrepoint, Commentaires, Archivio di Filosofia, Revista de Occidente. A fost tradus târziu în țările Europei de Est, dar a avut mereu o intensă circulație clandestină, în special în Polonia și URSS. Academia Franceză l-a distins cu Marele Premiu pentru Eseu și Premiul pentru Istorie.
Opere: Le tsarévitch immolé (1967, 1991), Entretiens sur le Grand siècle russe et ses prolongements (în colaborare cu Wladimir Weidlé și alții, 1971), Histoire et expérience du moi (1971), Éducation et société en Russie (1974), L’Histoire psychanalytique, une anthologie (1974), Court traité de soviétologie à l’usage des autorités civiles, militaires et religieuses (1976), Les Origines intellectuelles du léninisme (1977, 1986; trad. rom. Humanitas, 1993, 2007), La Confusion des langues (1978; trad. rom. Humanitas, 1992), Présent soviétique et passé russe (1980, 1986), Anatomie d’un spectre (1981; trad. rom. Humanitas, 1992), La Falsification du bien. Soloviev et Orwell (1985), Une génération (1987), Vendredis (1990), L’Image interdite: une histoire intellectuelle de l’iconoclasme (1994; trad. rom. Humanitas, 1996), Trois tentations dans l’Église (1996; trad. rom. Humanitas, 2001), Le Malheur du siècle (1998; trad. rom. Humanitas, 1999, 2007), Émile et les menteurs (2008), Cinq Personnages en quête d’amour. Amour et religion (2001).