Prima Enciclopedie a spionajului din literatura românească, volumul de față*), a apărut în serial, în mare parte, întâi în “Ziarul de duminică”. Cuprinde peste 600 de termeni, referitori la diferite categorii de date (perioade istorice, evenimente, instituții, personalități, metode, categorii de acțiuni etc.) acoperă întreaga istorie a Războiului secret și a activităților informative, pe toate meridianele lumii.
Volumul a fost conceput, în primul rând, ca un instrument de lucru pentru cercetători a diferite domenii, de la istorie la politologie, dar, având în vedere caracterul său tematic, “narativ”, el poate prilejui o lectură instructivă și revelatoare pentru cercuri mai largi de cititori interesați de cunoașterea unor subiecte mai mult sau mai puțin elucidate, evenimente mai mult sau mai puțin descifrate și a unor personalități, adesea de excepție, cu un destin uneori dramatic care au avut un rol important în istorie, dar și în existența generațiilor trecute și, probabil, a celor viitoare…
“Dl. Alexandru Popescu este nu numai un detectiv al istoriei de un înalt profesionalism, dar și un narator, care știe să dozeze și să asocieze informația și emoția” – spunea acad. Florin Constantiniu
Dr. Alexandru Popescu este istoric, etnolog și diplomat, autor a 21 de volume apărute în țară și peste hotare, în domeniile culturii populare, istoriei României și universale, relațiilor culturale, diplomatice și istoriei universale a spionajului. Autorul își explică poziția la abordarea acestei enciclopedii într-o scurtă prefață din care cităm: “Pornind de la ideea că <<spionajul este una din cele mai vechi și mai bine documentate arte politice și militare>>, Enciclopedia spionajului, informațiilor și securității (2004) consideră că această ocupație a apărut odată cu marile civilizații ale Antichității, în urmă cu 6.000 de ani, în Mesopotamia, având ca principale funcții asigurarea securității formațiunilor politice și conservarea regulilor, a legislațiilor lor. O altă lucrare de sinteză, Enciclopedia spionajului (1998) consideră că spionajul se reclamă ca una dintre cele mai vechi meserii din lume.
În ceea ce ne privește, considerăm că, dacă argumentele menționate își păstrează valabilitatea, izvoarele istorice de care dispunem sugerează ca mai probabilă manifestarea primelor forme ale activităților de spionaj, informații în mileniu III î. Hr., în Mesopotamia, unde se dezvoltă centre urbane cu o organizare politică tot mai complexă, ceea ce determină apariția unor instituții consacrate asigurării securității politice și păstrării legilor, făcând necesară desfășurarea unor activități de informații și spionaj.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că începuturile unor asemenea acțiuni sunt legate de această zonă, care a rămas, timp de patru milenii, unul din cele mai importante centre de civilizație ale Asiei și lumii. Mesopotamia antică adăpostește succesiv civilizațiile sumeriană, akadiană, asiriană, babiloniană și caldeiană. (…)
În ceea ce privește prioritatea, există opinia după care spionajul este <<cea de a doua profesiune ca vechime după prostituție>>, amintindu-se că aceasta este menționată încă în Biblie. Dar, în același timp, este de amintit că și spionajul este menționat, cum vom vedea, în <<Cartea Cărților>>, astfel încât o asemenea ierarhizare temporală are mai mult o semnificație contextuală, căci există multe alte ocupații, profesiuni care pot <<concura>> la acest <<titlu>> (țăran, soldat, dar și meșteșugar, negustor, iar dintre cele intelectuale – om al legii, medic…).
<<Războiul secret>>, <<războiul din umbră>> al agenților, informatorilor și spionilor este o confruntare permanentă. Chiar când <<războiul fierbinte>>, din tranșee încetează, chiar când << Războiul secret>>, al ideologiilor și sistemelor politice opozante se stinge, cum s-a întâmplat, să sperăm, după evenimentele din 1989, serviciile de informații își continuă activitatea, doar obiectivele și interesele adaptându-se la noile contexte.”
*) Alexandru Popescu – Cinci milenii de Război Secret. O enciclopedie a spionajului. Editura Cetatea de Scaun