Daca acum o saptamâna m-am referit la doua dintre publicatiile
oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), reviste cu o
sanatoasa alura academica, voi continua astazi sa notez câteva
gânduri despre presa crestin ortodoxa contemporana
româneasca.
Am realizat o vreme pentru Televiziunea Româna chiar o revista
a presei crestine, rubrica saptamânala, in cadrul unei emisiuni mai
ample, astfel incât am avut obligatia sa citesc majoritatea
publicatiilor românesti de specialitate. Lucru pe care il faceam
oricum si inainte si-l practic si astazi cu placere sau cu
masochism, dupa caz.
Cu exceptia revistelor academice despre care am vorbit deja
(la care trebuie amintite si cele editate la Iasi si Bucuresti),
presa crestin ortodoxa oficiala este destul de putin atractiva.
Avem de-a face, in general, cu reviste locale ieftin alcatuite si
ideatic, si stilistic, si grafic. Pare ca blestemul cenzurii
comuniste nu s-a indepartat inca. Vei gasi puzderie de articole de
complezenta, inflatie de encomioane jenante, subiecte uzuale
abordate de oameni vlaguiti de talent si, mai grav, vizibil
vaduviti de inteligenta duhovniceasca. Un fel de fituici parohiale,
dar editate de vreo episcopie, care nu reusesc decât sa ridice in
slavi activitatea ierarhului local si sa promoveze câteva predici
ori panseuri care nu ajung deasupra nivelului lucrarilor catehetice
si stilului prolix ale vreunui elev seminarist. Rareori descoperi
clenciuri jurnalistice, subiecte care sa te “condamne” la lectura,
teme incinse ale actualitatii a caror abordare sa te surprinda
intelectual si spiritual – asa cum se petrece lânga orice duhovnic
cu vocatie. Caci presa crestina autentica asta este, inainte de
orice: un indrumar de suflet.
Aerul statut al acestor reviste a fost schimbat insa, pe
alocuri, de câtiva tineri care au stiut a face presa de calitate.
Imi amintesc cu reala placere de anii in care Robert Lazu coordona
cu inspiratie si acribie revista “Altarul Banatului” sau de aura
dinamica si incitanta pe care a luat-o “Revista Renasterea”
incepând din vremea in care a fost preluata de nonconformistul
teolog Radu Preda.
Cu totul altfel se poate vorbi despre “Ziarul Lumina”, devenit
de doi ani ziarul oficial al Patriarhiei BOR, publicatie care pe 7
februarie a implinit 5 ani. Conceput initial la Iasi de o echipa
coordonata de regretatul si respectatul ziarist Florin Zamfirescu,
“Ziarul Lumina”, constituie un punct de cotitura in presa crestin
ortodoxa oficiala. Este inchegat si aplicat, stie sa
problematizeze, aduce in prim-plan nenumarate subiecte de
usturatoare actualitate, se straduie – pe alocuri, chiar reuseste –
sa se lepede de plicticosul limbaj de lemn popesc. Prin acest
demers jurnalistic, Biserica Ortodoxa Româna da semnale de revenire
la oamenii reali valorizând totodata inteligent limba si invatatura
vechilor cazanii. Am gasit aici articole sau seriale foarte bine
scrise de tineri teologi, am redescoperit personalitati a caror
detenta crestina nu era cunoscuta, am citit dezbateri neregizate,
vii.
Ca ar mai fi multe de facut, asta este o alta problema.
Blocajele de fond nu constau in efortul jurnalistilor si al
tinerilor teologi, ci in politica editoriala inca indecisa a
patronilor. Sunt evitate in continuare subiecte considerate tabu de
Sf. Sinod ori de Patriarhie, sunt trâmbitate uneori comunicate
oficiale redactate artagos etc. Una peste alta, progresul este
vizibil, iar oamenii angajati in aceasta lucrare sunt de toata
isprava.
Cu mult mai tonica si generatoare de trezie este insa o
scanare a presei laice. Daca publicatiile oficiale ale BOR cad
inca, adesea, in extrema conformismului, fiind aflate sub
ascultarea (citeste: harul, dar si blocajele, fricile, obsesiile)
ierarhului si ale functionarilor sai rigizi, presa laica risca sa
fie atrasa de alte ispite. A inceput fulminant cu aprigi jurnalisti
care imediat dupa 1989 au inceput a scrie din ce in ce mai bataios.
Cine nu-si aminteste articolele lui Dan Ciachir care, dupa ce si-a
facut stagiul (recunoscut) de informator al Securitatii si pe acela
de harnic condeier al penibilei reviste “Saptamâna”, personaj cu
remarcabila cultura focalizata pe fenomenul românesc interbelic, de
altfel, având bune relatii in mediul bisericesc, a devenit, pentru
multi ani, dupa 1989 expertul number one in problemele BOR? Cine
n-a citit si nu a urmarit paginile coordonate de Sorin Dumitrescu –
acest neimpacat si ostentativ haiduc al ispravilor crestine?
Acelasi Sorin Dumitrescu, alaturi de Horia Bernea, a fost cel care
a pus la cale prima intâlnire a laicatului din România
postcomunista. Tot el a fost editorul incitantei pagini “Lumea
crestina” pe care a coordonat-o intâi in “România libera”, apoi in
“Ziua” (unde s-a numit “Calea, Adevarul si Viata”). Stilistic,
tematic, vizual – gratie laicatului – incepea deja o alta era in
presa crestin ortodoxa româneasca.
Tot la inceputul anilor ’90, “Cotidianul” publica un
supliment, “Alfa si Omega”, cuminte realizat de Costion Nicolescu.
Ulterior au aparut, in timp, numeroase reviste cu asumata orientare
crestina. Astazi numarul acestora, ma refer la cele vizibile, nu
este mare. Se remarca, de departe, eforturile talentatului Razvan
Bucuroiu si ale echipei sale datorita carora apar neintrerupt si
din ce in ce mai bine inchegate tehnic si duhovnicesc revistele
lunare “Lumea Credintei” (incepând din 2003) si “Lumea Monahilor”
(din 2007) – un demers privat neegalat inca de presa oficiala a
BOR. Dupa cum la nivel academic revista “Inter”, editata (din 2007)
de un institut particular omonim condus de Radu Preda, este de
asemenea fara egal deocamdata din punctul de vedere al
profesionalismului si al calitatii stiintifice.
Au mai existat notabile rubrici crestine sau doar articole si
editoriale in presa centrala – “Cotidianul”, “România libera”,
“Adevarul”, “Gardianul”, “Jurnalul National”, “Gândul”. Astfel
incât la scrierile unor intelectuali care s-au aplecat aleatoriu
sau constant asupra problematicii crestine, precum Teodor Baconsky,
Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici, Razvan Codrescu, Anca
Manolescu, Razvan Ionescu, Dan Stanca, Augustin Ioan ori altii, mai
discreti, dar de rafinata subtilitate spirituala, precum Roxana
Cristian si Florin Mihaescu, se poate adauga astazi o lunga lista
de talentati scriitori si gazetari crestini apartinând unei noi
generatii. Iata câteva nume importante, cerându-mi scuze pentru
eventualele omisiuni: Mihail Neamtu, Bogdan Tataru-Cazaban, Petre
Guran, Cristian Badilita, Adrian Papahagi, Catalin Buciumeanu,
Toader Paleologu, Iulian Capsali, Mircea Platon, Dan Dungaciu,
Andrei Gaitanaru, Radu Carp, Elena Dulgheru, Mirel Banica etc.
Revistele si ziarele au beneficiat de articolele & editorialele
unor Dumitru Manolache (“Gardianul”), Lelia Munteanu (“Gândul”),
Florian Bichir (“Evenimentul zilei”), Claudiu Târziu si Sorin Preda
(“Formula AS”) etc. Se poate spune, asadar, ca avem deja o breasla
destul de bine conturata a jurnalistilor crestini. Iar când spunem
crestini facem deja o gafa daca uitam de confratii greco-catolici
si romano-catolici, unii dintre acestia fiind de o exemplara
cumpatare – voi da un singur exemplu: eseistul si scriitorul Ion
Papuc (greco-catolic) a carui noblete spirituala este prea putin
cunoscuta.
Ignor acum, din lipsa spatiului, celelalte forme de
manifestare ale presei – radio, tv, internet, cea din urma având o
dezvoltare exploziva in ultimii ani. Nu sunt amintiti mai sus decât
cei care “au deja un nume” (cu siguranta, am uitat destui), dar ar
fi nedrept sa reducem presa scrisa crestina doar la acestia. Exista
nenumarati altii, ale caror onestitate, talent si smerenie nu fac
decât sa-i evidentieze vremelnic pe cei aflati in prim-plan. In
aceeasi ordine de idei, exista multi – scriitori, artisti,
intelectuali s.a.m.d. – a caror activitate mediatica este implicit
crestina, iar nu neaparat explicita (ma gândesc, de pilda, la Dan
C. Mihailescu sau la Sorin Lavric), dar amprenta lor spirituala se
poate uneori sa fie chiar mai relevanta…
Ar fi absurd sa se creada ca subsemnatul ar fi adeptul unei
prese crestine destinata exclusiv intelectualilor. Multe dintre
exemplele de succes enumerate mai sus nu si-au propus asta si
reusesc sa ramâna de foarte buna calitate. Problemele abia aici
incep insa: in atitudine.
Vorbeam mai demult despre “Autismul presei versus autismul
BOR” (vezi “Adevarul literar si artistic” nr. 845 /15 noiembrie,
2006). Se intâmpla sa scriu acel articol pe vremea PF Teoctist, iar
la ridicarea PF Daniel pe scaunul patriarhal sperantele au fost,
fireste, foarte mari. Ma tem insa ca autismul s-a accentuat in
ultimii ani…
Este de-a dreptul tulburator si dezamagitor sa constati cum se
pot ignora unii pe altii oamenii enumerati mai sus! Autismul pare
sa fie una dintre bolile noastre nationale. Vorbim, scriem cu
totii, dar rareori ne si auzim, ne si intelegem. Etichetarile
rapide: “fundamentalist”, “ecumenist” (ca sa nu le amintesc decât
pe cele mai uzuale) sunt folosite si aplicate fara discernamânt,
fara a fi digerate, in afara contextelor. Rareori se practica
simtul nuantei. Este adevarat, câteodata unii au produs articole
incendiare, impardonabile, la adresa altora. Spiritul crestin i-a
separat in loc sa-i uneasca. Precum pre pamint, de pilda in
politichia româneasca, asa si in “cerurile” taberelor de partizani
crestini. Putine au fost subiectele care au unit pe toata lumea:
problema prezentei icoanelor in scoli, cred, a fost abordata la
unison. Cele mai multe dispute au adus pozitionari extreme, ba
chiar certuri patimase. Ceea ce este de neinteles insa este
atitudinea tuturor acestora, unii fata de altii, incepând cu cea a
ierarhilor – singurii care ar putea aduce, teoretic, o oarecare
pace – si terminând cu laicatul. De aceea, ma intreb de ce oameni
care au o perspectiva critica asupra unor probleme din BOR, ba
chiar la adresa Patriarhului, nu sunt invitati sa scrie taman in
revistele oficiale?? De ce o buna parte dintre cei enumerati mai
sus, oameni cu indubitabila vocatie si cultura teologica, au
accesul interzis la emisiunile postului Trinitas TV? Dar intrebarea
poate fi pusa si viceversa: nici anumiti ierarhi nu sunt prea
simpatizati in presa laica. Activitatea ierarhului perceput drept
ostil este diabolizata, este tratata pausal, fara strop de nuante
ori buna-credinta….
Apoi, de ce si pâna când va persista acest autism intre laicat
(mai exact, o parte a acestuia) si unii ierarhi? Au stat de vorba?
si-au marturisit reciproc, fata catre fata, necazurile? S-au
intâlnit vreodata direct pentru a lamuri chestiuni care poate ca nu
sunt chiar ireconciliabile? si nu ma refer acum la putinii radicali
de profesie, ci la o majoritate care, chiar daca este acuzata de
lipsa smereniei (cu alte cuvinte este bântuita de blocajele,
fricile, obsesiile unei lumi postmoderne in care intram din ce in
ce mai abrupt), ar merita o aplecare parinteasca din partea tuturor
ierarhilor BOR. Deocamdata acestia au parte doar de atentia unor
mari duhovnici, oameni de uriasa anvergura crestina, dar ale caror
blocaje, frici, obsesii (caci inca n-au ajuns sfinti!) sunt apoi
induse si ucenicilor…
Deocamdata, probabil ca asa ne este dat, rupturile – mai mult
sau mai putin camuflate – sa persiste, inclusiv in cadrul Bisericii
majoritare. Pare ca BOR si presa crestin ortodoxa româneasca
functioneaza redundant sub zodia autismului si nu sub paradigma
iubirii si rugii intru Hristos “pentru ca toti sa fie una” (Ioan
17, 20).
De ce sa ne mai mire faptul ca oriunde s-ar afla pe glob românii au de obicei optiuni incins-diferite, astfel incât atomizarea diasporei noastre a devenit, vai, proverbiala? Zilele trecute Sf. Sinod al BOR a difuzat un salutar apel pentru revenirea diasporei crestin ortodoxe românesti la aceeasi matca. Va reusi cu adevarat numai daca va incepe cu aplanarea sau macar cu gestionarea inteligenta a conflictelor de aici, de acasa.