Pentru românii care aveau ochii sufletului deschiși la începutul
anilor ’80 numele doctorului Dumitru Constantin (altul decât tizul
său perfect care semna articole despre politica externă) înseamnă
autorul unui adevărat bestseller intitulat “Inteligența materiei”.
Între timp cartea a fost reeditată și mult adăugită – vezi ultima
ediție apărută la Editura Eikon (Cluj Napoca, 2009) – iar medicul
militar Dumitru Constantin Dulcan a mai scris și o continuare,
însoțită de un fel de poveste a primei cărți, intitulată “În
căutarea sensului pierdut” în doua volume (Ed. Eikon, 2008). Primul
dintre aceste două volume, intitulat “Întâlnirea cu destinul” este
de fapt o autobiografie unde ni se arată traseul de până azi al
autorului iar rezultatul cercetărilor ultime le găsim în volumul al
doilea intitulat “Creierul și noua spiritualitate”.
Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin are astăzi gradul
de general, este medic militar specializat în neurologie și
psihiatrie, autor a numeroase alte lucrări științifice, specialist
în acupunctură. Ultima carte pe care apare numele lui Dumitru
Constantin Dulcan are titlul “Către noi înșine” și a apărut recent
la aceeși Editură Eikon (2010). De această dată este o carte de
dialoguri cu două distinse personalități ale Ardealului:
Stela-Maria Ivaneș și Constantin Ivaneș. Doamna Stela-Maria Ivaneș
este doctor în filosofia științei, licențiată în filosofie, istorie
și psihologie. Cunoscută realizatoare a unor emisiuni de radio și
TV sub pseudonimul Stela-Maria Rareș, scriitoare. Binecunoscută și
inconfundabilă voce a radioului clujean (sub pseudonimul Sergiu
Alex), Constantin Ivaneș e licențiat în istorie și este scriitor,
traducător și realizator de emisiuni radio și TV.
Am mai remarcat și cu alt prilej că în România nu se prea respectă
propritatea termenilor nici în cazul unor astfel de cărți fiindcă
de obicei o carte de interviuri poartă impropriu numele “carte de
dialoguri”. Ei bine, ceea ce regăsim pe coperta cărții de față este
indubitabil acoperit de realitate: Dumitru Constantin Dulcan în
dialog cu Stela-Maria Ivaneș și Constantin Ivaneș. Iar tematica
este foarte diversă, chiar dacă toate subiectele converg spre un
singur orizont, cel al spiritualității. Ce sunt viața, sănătatea și
boala, iubire și sexualitate, a crede – a nu crede, despre
fericire, un miracol: omul, ce fel de schimbări ne așteaptă în
viitor – iată doar câteva teme majore ale acestei incitante
cărți.
“Stela Maria Ivaneș: “(…) Te înfurii când vezi de câtă
iraționalitate suntem capabili uneori pentru că nimeni nu poate ști
sau explica exact de ce te încântă ființa iubită, de ce te-nfioară
până și gândul la ea, de ce îți apropie, magic, veșnicia.”
Contantin Ivaneș: “Este un dat aici: fiecare trebuie să găsim
răspunsuri la propriile întrebări și neliniști, pentru că,
probabil, numai noi trebuie să ne răspundem…”
Dumitru Constantin Dulcan: De ce este dragostea “oarbă”? Pentru că
este instrumentul pe care rațiunea divină l-a inventat pentru a
asigura perpetuarea speciei. Acest interes pare să fie un imperativ
pentru Creator comparativ cu omul. (…) În actul de reproducere
natura a investit cea mai mare energie. Lasă impresia că singura
finalitate a unei ființe nu este decât aceea de a atinge apogeul de
perpetuare. Dacă, în viziune teologică, noi suntem rezultatul
creației divine care a pus în noi toate elementele necesare actului
de înmulțire, nu văd de ce am pune sub semnul păcatului ceva care
ne vine de la Dumnezeu. Sunt mari sfinți în istoria bisericii
creștine care nu pot fi considerați ca fiind mai puțini sfinți
pentru că părinții lor i-au conceput pe cale sexuală. (…) Când,
pragmatic vorbind, nu era nevoie decât de contactul banal a două
celule germinative cum pare să se întâmple la alte specii, de ce a
fost nevoie la om de nenumărate drame generate de sentimentele
implicate în atracția dintre două sexe?” (p. 180 -182).
Iar aici doctorul Dumitru Contantin – distins în anul 1992 cu
premiul pentru filosofie “Vasile Conta” al Academie Române pentru
cartea “Inteligența materiei” – abandonează, fără a-l uita,
instrumentarul omului de știință și este atras de întrebări
sapiențiale: “Tocmai grație transcenderii de la fizic la spirit,
prin apariția sentimentului de iubire, a fost posibilă
transfigurarea banalului în sublim. Din acest motiv, cred că
semnificația sexualității umane este mult mai profundă,
transgresând de la finalitatea perpetuării la simbolismul refacerii
continue a unității primordiale arhetipale. Am putea vedea în
sexualitate o repetare a mitului creației, o tulbure chemare din
adâncurile ființei spre rezidirea matricei dintâi a lumii vii. În
mod cert, numai prin transcenderea spiritului de la lut, de la
carnal la imperiul sentimentelor distilate în frumusețe, în
reverie, în sublim, ființa noastră se poate înnobila cu valențele
umanului.” (p. 182)…
Ceea ce am remarcat – încă de la cartea care l-a făcut celebru – la
profesorul Dumitru Constantin este această ușurință de a converti
cercetarea științifică în metafizică, act deloc facil. Și care nu
este la îndemâna oricui. De obicei puțină lume care se lansează în
meditații cu privire la spiritualitate deține cu adevărat
cunoștințe științifice de amplitudine. Tocmai prin asta cred că
și-a cucerit cititorii și nenumărații admiratori autorul
“Inteligenței materiei”.
Pe de altă parte, nu încetez să subliniez, în oceanul de urechisme
care poartă astăzi pălăria de parapsihologie, paranormal,
bioenergie etc etc rareori sunt cercetătorii avizați și din punct
de vedere științific și spiritual. Profesorul universitar doctor
Dumitru Constantin Dulcan este unul dintre aceștia. Mai mult,
fiindcă unul dintre vectorii vocației cercetătorului este
creativitatea, Dumitru Constantin pledează continuu pentru
încurajarea acesteia: “Creativitatea este singurul motor care
continuă evoluția civilizației. Dacă omul nu ar fi fost creativ, ar
fi rămas în epoca de piatră, dar a fost unul care a adăugat o coadă
de lemn pietrei și a făcut un pas înainte prin randamentul
câștigat, a fost apoi un altul care a creat celelalte unelte și așa
s-a creat civilizația. Creativitatea înseamnă ieșirea din rutină,
din stagnare și monotonie, indiferent de domeniul de aplicare.
Orice creația înseamnă o schimbare. Orice revoluția impune o
schimbare. Și pentru a ieși din criză este nevoie de o schimbare de
mentalitate, de gândire, de resorturi sociale” (p.312).
Cartea de față este însă și un semnal de alarmă, căci dialogul
capătă spre final și accente grave, vorbindu-se de “o schimbarea a
paradigmei, a tiparului mental, a gândirii prin înălțarea
conștiinței la dimensiunea sa cosmică” (p.342). Iată care poate fi
una dintre concluziile lucrării în viziunea prof. Dumitru
Constantin: “Este nevoie de o nouă cunoaștere și simt că prin
constrângerile sociale care i se impun din nevoia de supraviețuire,
terenul pentru alt mod de percepere a universului este pregătit.
Gândirea materialistă și-a epuizat resursele, și-a atins limitele.
O altă fundamentare va salva lumea, una reală, a adevărului despre
ceea ce numim existență”(p.343)…
Parafrază după Marc Aureliu, dialogul este o chemare și un
avertisment cu țintă clară: “Către noi înșine”. În măsura în care
întregul numit umanitate va găsi răspunsurile potrivite, vom
supraviețui ca oameni par să susțină la unison cele trei
personalități.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina)
are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master
în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură ”Ion
Mincu”). Este doctorand al Universității București, Facultatea de
Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de
antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și
profesor de istorie a religiilor în învățământul preuniversitar. A
susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri,
recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale,
reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și
realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele
televiziuni centrale. În ultimii ani a fost editorialist și editor
coordonator (departamentul cultură-religie) la ziarul ”Adevărul”
și redactor-șef al revistei ”Adevărul literar și artistic”;
ulterior a fost senior editor la agenția de presă ”NewsIn”,
coordonând departamentele de cultură-religie și media-publicitate.
Actualmente semnează o rubrică săptămânală în suplimentul
”Aldine” al ziarului ”România liberă” și predă istoria
religiilor la Universitatea București.