Unul dintre semnele cele mai clare că ești pe drumul cel bun
al vieții spirituale este starea de bună-dispoziție. Din această
perspectivă privind, nu cred că există un exemplu mai reușit decât
cel al actualului Dalai Lama.
L-am urmărit constant in câteva interviuri și filme
documentare, am citit cărți care-l au drept protagonist: râde
precum copiii, glumește și știe să răspundă cu umor in cele mai
neașteptate prilejuri, are simțul autoironiei și dezinvoltura
adolescenților puși pe hârjoană, pe scurt, este un exemplu viu de
spiritualitate bine aplicată. Același lucru mi l-au relatat și cei
trei-patru cunoscuți români sau străini care l-au intâlnit
personal, aceeași concluzie poate fi trasă de oricine il
intâlnește. Măcar dintre noi, occidentalii, căci aici este parcă
deficitul cel mai mare de bună-dispoziție.
Am găsit de curând incă o carte care-i este dedicată și care
se detașează prin seriozitate și acribie: “Dalai Lama. Omul,
călugărul, misticul”, scrisă de Mayank Chhaya (Ed. Paralela 45,
2009, trad. Ramona Neacșa). Este o biografie autorizată scrisă de
un indian care a avut acces atât la documentarea necesară, cât, mai
ales, s-a intâlnit adesea cu Dalai Lama.
Nenumărate sunt aspectele inedite descrise in lucrare. Mă voi
opri la doar câteva. “Zorii anului 1976 au fost semnificativi atât
pentru tibetani, cât și pentru chinezi. Există relatări care spun
că oracolul Nechung a făcut preziceri dramatice, care l-au trimis
pe Dalai Lama in ceea ce s-a considerat a fi cea mai lungă
retragere a sa, din perioada petrecută in India. In timpul acestei
retrageri, de regulă, Dalai Lama se izolează complet timp de câteva
săptămâni și execută practici și ritualuri despre care foarte rar
s-a vorbit. Retragerile ii oferă lui Dalai Lama ocazia de a se
regenera spiritual. Unii cred că Dalai Lama ar putea folosi astfel
de retrageri ca să creeze imprejurări speciale și uneori
distructive impotriva unei stări de lucruri cu care nu este de
acord. Retragerea din 1976, conform lui Dalai Lama, a fost
<<o practică foarte strictă, care necesită izolare totală
timp de câteva săptămâni. Ea este legată de o invățătură foarte
specială a celui de-al cincilea Dalai Lama>>” (p. 136).
Mitologia locală țesută in jurul personajului este cu mult mai
stranie decât iși inchipuie un occidental. De pildă, pasajul de mai
sus vine și cu două “argumente”. In urma acestei retrageri, Claude
B. Levenson, unul dintre nenumărații autori care au scris despre
Sfinția-Sa Dalai Lama (aceasta este exprimarea protocolară)
consemnează poveștile ce circulă in mediile tibetane: (1) in China
comunistă – statul care a cotropit și a distrus Tibetul independent
-, avea loc in iulie 1976 un devastator cutremur, soldat cu mii de
victime și (2) in septembrie 1976, a urmat moartea lui Mao. Astfel
incât, spune povestea, un indian din preajma liderului religios
refugiat in India ar fi afirmat: “Ajunge, nu te mai ruga, altfel
cerul va cădea pe capetele chinezilor”… Desigur, dacă l-ai fi
intrebat pe Dalai Lama cum stau lucrurile cu acest presupus război
parapsihologic, el ar fi răspuns cu o glumă, pe când nenumărații
săi adepți cred cu siguranță in continuare in aceasta legenda care
se țese neincetat. Un adevărat maestru spiritual are insă simțul
ridicolului, iar Dalai Lama o demonstrează cu prisosință, dovadă
fiind următorul exemplu.
Trecând peste pleonasmul din titlul cărții – in mod evident
dacă ești călugăr, nu poți urmări decât viața mistică -, descoperim
aici numeroase alte istorii despre Dalai Lama. Astfel, pentru
pasionații de exotisme indiene și tibetane, nu puteau fi trecute cu
vederea practicile yoga, tantra ori “puterile” speciale ale unor
lama.
Autorul, el insuși incredințat de veridicitatea unor istorii,
notează: “Dacă lamașii obișnuiți puteau sări de pe un pisc pe
altul, cu siguranță că Dalai Lama ar fi putut pulveriza o armată
intreagă. Astfel de puteri se plasau mai aproape de frontiera
fantasticului decât de cea a realității. (…) L-am intrebat pe
Dalai Lama dacă el crede că lamașii puteau sări de pe un pisc pe
altul. A râs zgomotos, poate mai zgomotos decât l-am auzit in toate
intâlnirile avute. << Ar insemna că mă pot intoarce oricând
in Tibet. Trebuie numai să sar peste câteva piscuri. Asta ar fi
tot>>, a spus el, și, după câteva clipe, a redevenit serios.
<<Cunoașterea tantrică este o responsabilitate serioasă.
Cunosc oameni care cred că maeștrii tantrici au puteri mari.
Important nu este să faci lucruri magice, ci să faci lucruri care
ii ajută pe oameni>>” (p. 214).
Răspunsul de mai sus este o splendidă lecție despre ce
inseamnă viața spirituală asumată până in cele mai intime
resorturi. Cercetătorii fenomenului mistic și esoteric (nu se
confundă intre ele, chiar dacă se intersectează adesea) subliniază
ferm: așa-numitele puteri paranormale nu pot fi folosite in interes
privat, cu atât mai puțin contra semenilor, fie aceștia și dușmani.
Mă refer desigur la cercetătorii reali și nu inchipuiți.
Ce se mai poate adăuga? Faptul că acest Dalai Lama reprezintă
latura modernă (in curs de modernizare) a budismului tibetan, o
latură ceva mai cerebrală. Membrii guvernului din exil mărturisec
și faptul că in acest spirit Dalai Lama s-a distanțat conștient de
fenomenul pseudoreligios care abundă de practici aflate dincolo de
limita vrajitoriei tocmai pentru că ar fi fost perceput deformat de
comunitatea internațională, al cărei erou este. A preferat să pună
accentul, de pildă, pe fascinanta legătură dintre budism și
cercetarea științifică modernă – dovadă stau faimoasele dialoguri
purtate de-a lungul anilor cu cercetători de anvergură intr-ale
științelor exacte. Parte din cărțile rezultate sunt deja traduse și
in limba română.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, actualul Dalai Lama
poate fi descris printr-o singură frază astfel: in parte socratic,
in parte star rock, in parte invățat oriental, dar cel mai mult
călugăr budist (titlul capitolului 21). Este o carte despre lupta
nobilă pentru libertate, despre ințelepciunea căutată cu
inteligență nefanatică, despre oameni care știu să râdă cu
demnitate, chiar in momente de restriște. De ce? O vor afla cei
care o vor citi, le-o recomand cu căldură.
Oricum, la inceput de 2010, un zvon străbate România: acela că
o vizită la București a lui Dalai Lama este mai aproape ca oricând,
poate chiar in acest an. Sunt convins că orice blocaj de ordin
politic poate fi surmontat cu inteligență: o țară puternică – fie
China, fie România – știe să treacă grațios peste blocajele de
ordin psihologic cauzate de acte istorice regretabile.
O legendă tibetană spune că Dumnezeu ar fi făcut lumea in
șapte hohote de râs. Cu alte cuvinte, păstrăm incă inlăuntru,
fiecare, indiferent că suntem chinezi, români sau tibetani, o
fărâmă din acel râs primordial. Iată de ce, printre altele,
prezența actualului Dalai Lama aduce bună
dispoziție.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ”Ion Mincu”). Este doctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii, proza scurta, editoriale, interviuri – in jurnale, reviste culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator (departamentul cultura-religie) la ziarul ”Adevarul” si redactor-sef al revistei ”Adevarul literar si artistic”; ulterior a fost senior editor la agentia de presa ”NewsIn”, coordonand departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ”Aldine” al ziarului ”Romania libera” si preda istoria religiilor la Universitatea Bucuresti.