Fără îndoială, profesorul universitar, critic, istoric literar și stilistician Eugen Negrici este una dintre figurile iradiante ale criticii românești de astăzi. Este un intelectual care riscă permanent și, ca atare, îi plac scriitorii care au riscat și au înnoit la rândul lor, îi place să deconstruiască toate convenționalismele, a spus nu o dată lucruri neconvenabile, dar adevărate, și a câștigat. Pe scurt, e un critic mereu curajos. Nu cu mult timp în urmă, i-a fost retipărit la Editura Cartea românească volumul „Figura spiritului creator”*) pentru care, în 1978, a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor. „Figura spiritului creator” este al doilea volum dintre cele trei cunoscute sub titlul generic „Ciclul imanenței literaturii”. Plasat între “Expresivitatea involuntară” și “Imanența literaturii”, studiul este dedicat analizei procesului subtil de geneză și execuție ale operei artistice, care niciodată nu este rodul exclusiv al inspirației sau al geniului, ci este determinat de nenumărați factori interiori și exteriori, mai mult sau mai puțin favorabili.
Sub titluri memorabile ca „Euforia noviciatului” (Antim Ivireanul), „Elanul ingenuu” (I. Heliade-Rădulescu), „Nepăsarea suverană” (Nichita Stănescu), “Expansiunea clișeului” (M. H. Simionescu), „Refuzul rostirii stereotipe” (Urmuz), „Sub presiunea delimitărilor” (Marin Sorescu), Eugen Negrici reconstituie, analizând și contextualizând operele, întreaga istorie a producerii lor și restaurează, ca un arheolog, „din cioburi”, portretul eroului principal, artistul, alături de câteva dintre uneltele sale. Criticul care se revendica din structuralism a scris: „Vom preciza, în prealabil, că nu ne numărăm printre aceia care și astăzi sunt dispuși să confunde creația și, în mod particular, poezia cu o așteptare pasivă a unei iluminări. O spunem pentru că emoția inspiratoare, ca unică legitimare a calității artistice, nu și-a pierdut, cum s-ar fi crezut, din prestigiu, și se află destui, în însăși lumea sceptică a criticii, pentru care mentalitatea romantică referitoare la așa-zisa sinceritate a trăirilor artistului nu pare a fi discreditată; care sunt dispuși să creadă că entuziasmul e starea de spirit a autorului și că, de pildă, adevăratele poezii, ca emanații confuze ale sentimentului, sunt scrise, fără revenire, în viteza vocii delirului.”
„Eugen Negrici a fost și rămâne un cititor prin excelență nonconformist. Dar această nealiniere la opinia comună e departe de a sugera lipsa de implicare și de atașament la dinamica procesului de creație în desfășurare. Criticul, teoreticianul, istoricul literar Eugen Negrici este, dimpotrivă, un spirit profund angajat, un participant pasionat la valorizarea și încurajarea tocmai a «spiritului creator», ale cărui «figuri» le-a căutat mereu, continuă și va continua încă multă vreme să le caute”, spune Ion Pop.
Un studiu scânteietor, o carte care face parte din bibliografia obligatorie, deși nu în mod oficial.
*) Eugen Negrici – Figura spiritului creator, Editura Cartea românească, Eseuri.