Prestația slabă din primele două meciuri de la Campionatul
Mondial și scandalurile din sânul echipei Franței îi fac pe
sponsorii care plătesc bani grei să se dezică de Thierry Henry și
compania. Crédit Agricole, una dintre
cele mai puternice bănci franceze, a decis să pună capăt mai
devreme unei campanii publicitare din cauza “controverselor care
înconjoară în prezent echipa națională”, scrie The Wall Street
Journal. Criza prin care trece echipa Franței și comportamentul
jucătorilor, care au intrat în grevă și au refuzat să se mai
antreneze pentru o zi după ce Nicolas Anelka a fost eliminat din
lot, le-a atras o avalanșă de critici în Hexagon. Ministrul de
finanțe Christine Lagarde s-a declarat “consternată” de atitudinea
jucătorilor francezi. Sponsorizările și drepturile de televizare
aduc anual naționalei Franței venituri de 70 de milioane de euro,
conform cotidianului francez Les Echos. Principalii sponsori ai
echipei sunt: Carrefour, GDF Suez, Crédit Agricole, compania de
telecomunicații SFR și Adidas.
Meciul zilei: Ghana – Germania
Germania, cea mai puternică economie europeană, cu un PIB de 2.380 de miliarde de euro, dă piept în această seară cu una dintre cele mai sărace echipe prezente la Campionatul Mondial, Ghana (PIB de 11 miliarde de euro). Dar, deși sunt în ligi total diferite din punct de vedere economic, Ghana este liderul grupei D după primele două meciuri, având 4 puncte, fiind urmată de Germania și Serbia cu câte 3 puncte. Germania este cel mai mare partener comercial al României, importurile din Germania ridicându-se la 6,7 miliarde de euro anul trecut, adică 17,3% din total. Exporturile către nemți s-au ridicat la 5,4 mld. euro. Germania a pierdut anul trecut titlul de cel mai mare exportator din lume în favoarea Chinei.